În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Adunarea CAR a Arhiepiscopiei Târgoviştei
La Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei a avut loc Adunarea Generală a Casei de Ajutor Reciproc a clerului şi salariaţilor bisericeşti (CAR) din această eparhie. Şedinţa a fost condusă de chiriarhul locului, Înalt Preasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, iar scopul principal a fost prezentarea raportului activităţii acestei instituţii pe anul 2011. În deschiderea lucrărilor a fost prezentată darea de seamă pe anul 2011 de către preşedintele instituţiei, apoi au urmat raportul Comisiei de cenzori, prezentarea bugetului pentru anul 2012, dezbateri legate de optimizarea activităţii Casei de Ajutor Reciproc a Arhiepiscopiei Târgoviştei şi despre aprofundarea pastoraţiei şi misiunii Bisericii, prin promovarea solidarităţii şi a susţinerii reciproce dintre membrii săi, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei.
Casa de Ajutor Reciproc a clerului şi a salariaţilor bisericeşti din Arhiepiscopia Târgoviştei are în prezent 1.092 de membri titulari, iar în anul 2011 a acordat împrumuturi la 196 dintre membrii săi, în valoare de aproape un milion şi jumătate de lei. Conform Regulamentului de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, Casa de Ajutor Reciproc a clerului şi a salariaţilor bisericeşti are ca scop acordarea de împrumuturi şi ajutoare membrilor săi, la cererea acestora, iar activitatea acesteia se desfăşoară potrivit propriului regulament, mai informează Biroul de presă. (M. Nedelcu)