În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Adunarea eparhială a Episcopiei Huşilor
Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, a prezidat marţi, 3 ianuarie, lucrările Adunării eparhiale a Episcopiei Huşilor. Întâlnirea a avut loc în sala de şedinţe "Conventus" a Reşedinţei episcopale din Huşi. Au participat membrii Adunării eparhiale din cele zece circumscripţii electorale din cadrul Episcopiei Huşilor, părinţii consilieri şi părinţii protopopi.
Adunarea eparhială a Episcopiei Huşilor, prezidată de Preasfinţitul Corneliu, a început cu rostirea rugăciunii "Împărate ceresc" şi a continuat prin constituirea biroului de sedinţă şi prin apelul nominal. Ordinea de zi a cuprins citirea rapoartelor de activitate întocmite pe cele şapte sectoare de activitate: administrativ-bisericesc, învăţământ şi activităţi cu tineretul, cultural şi comunicaţii media, social-filantropic şi misionar, economic-financiar, patrimoniu şi construcţii bisericeşti şi exarhatul mănăstirilor. Din Adunarea eparhială a Episcopiei Huşilor fac parte zece preoţi şi 20 de mireni, reprezentând cele zece circumscripţii electorale din cadrul eparhiei. În debutul lucrărilor, PS Corneliu a adresat un cuvânt de bun venit membrilor Adunării epahiale şi invitaţilor (părinţii consilieri ai Centrului eparhial Huşi şi părinţii protopopi). "În anul 2011, din punct de vedere administrativ, Episcopia Huşilor a trecut printr-un proces de reorganizare administrativ-teritorială. În momentul de faţă, la nivelul Centrului eparhial Huşi funcţionează un număr de 280 de parohii, 14 mănăstiri şi patru schituri. În cadrul eparhiei sunt angajate 298 de persoane încadrate în posturi clericale şi un număr de 300 de persoane în posturi neclericale. În mănăstirile din Episcopia Huşilor există un număr de 187 de călugări şi călugăriţe. În prezent, în Eparhia Huşilor, îşi desfăşoară activitatea trei protopopiate: Huşi, Vaslui şi Bârlad. În cursul anului 2011 s-a desfiinţat Protopopiatul Fălciu (începând cu data de 1 martie) şi Protopopiatul Negreşti, iar parohiile au fost rearondate către protopopiatele Bârlad, Huşi şi Vaslui", a spus pr. Marin Tudorică, secretar eparhial al Episcopiei Huşilor. Continuarea proiectelor sociale Anul 2011 a fost marcat de pline realizări la Centrul eparhial Huşi: - a fost finalizată noua reşedinţă eparhială; - au fost realizate o serie de lucrări de reamenajare şi modernizare la palatul episcopal; - prin strădania şi implicarea directă a Preasfinţitului Corneliu, birourile administraţiei eparhiale au fost supuse unui proces de modernizare şi renovare, sfinţirea şi binecuvântarea lor urmând să aibă loc pe 15 ianuarie 2012. "Întrucât anul trecut au existat dificultăţi financiare destul de mari, un număr de peste 11 parohii şi şase case parohiale au fost ajutate cu sume de peste 400.000 de lei prin osteneala şi implicarea directă a Preasfinţitului Corneliu. Toate programele sociale din anii precedenţi au fost continuate. În acelaşi timp s-a continuat proiectul "Braţele părinteşti", prin intermediul căruia un număr de 58 de copii de vârstă şcolară primesc o bursă de 50 de euro lunar. S-a constatat un progres vizibil, toate activităţile sociale desfăşurându-se prin intermediul Sectorului social-filantropic şi misionar al Eparhiei Huşilor", a explicat pr. Marin Tudorică. După discutarea şi adoptarea rapoartelor de către comisii a fost adoptat bugetul general pentru anul 2011 şi s-a aprobat propunerea de proiect bugetar pentru anul 2012. În încheierea lucrărilor, pr. Sorin Abărgăuniţei de la parohia Ghermăneşti, Protopopiatul Huşi, a fost desemnat ca membru pentru Consistoriul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Totodată, pr. Andrei Chiprian de la parohia Văleni I, Protopopiatul Vaslui, a fost desemnat ca apărător pe lângă Consistoriul mitropolitan. "Membrii Adunării eparhiale au remarcat dinamismul şi mai ales buna desfăşurare a activităţilor, dar şi faptul că PS Corneliu a oferit un suflu nou în viaţa Episcopiei Huşilor, apreciind activităţile desfăşurate. În încheierea lucrărilor, PS Corneliu a mulţumit celor prezenţi pentru implicare, rugându-i să fie alături de Episcopia Huşilor în anul 2012. În acelaşi timp, Preasfinţia Sa a binecuvântat toată strădania, apreciind toate cele care s-au realizat", a adăugat pr. Marin Tudorică.