În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Adunarea eparhială a Episcopiei Huşilor
În sala de conferinţe a Protopopiatului Huşi a avut loc sâmbătă, 31 ianuarie 2015, Adunarea eparhială a Episcopiei Huşilor. Întâlnirea a fost prezidată de Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor.
Membrii Adunării eparhiale a Episcopiei Huşilor s-au reunit în ultima zi a lunii ianuarie la sediul Protopopiatului Huşi, sub preşedinţia Preasfinţitului Episcop Corneliu. După apelul nominal au fost desemnaţi secretarii de şedinţă, în persoana domnilor profesori Didu Clapon şi Dumitru Mihalache. Preasfinţitul Corneliu a ţinut un cuvânt de deschidere în care a mulţumit membrilor Adunării pentru prezenţă. A propus apoi ca prezentarea rapoartelor de activitate să înceapă cu cel al Sectorului cultural şi social misionar, dată fiind multitudinea de activităţi ce s-au derulat în anul 2014.
Raportul a fost prezentat de pr. Cosmin Gubernat, consilier cultural şi social-misionar al Episcopiei Huşilor, care a făcut o trecere în revistă a principalelor proiecte misionare, sociale, educative şi culturale desfăşurate pe parcursul anului ce a trecut. Sub aspect social filantropic, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Corneliu, prin programele de dotare cu paturi echipate complet a unor secţii ale spitalelor din judeţ, prin dotarea cu mobiler nou a 6 şcoli şi grădiniţe din mediul rural, însumând aprox. 800 de pupitre şi scaune, a mai multor creşe din mediul rural cu peste 300 de pătuţuri pentru copii, prin donaţiile de scaune rulante şi alte dispozitive de acest gen, s-a venit în întâmpinarea nevoilor celor defavorizaţi şi aflaţi în situaţii limită. Totodată, din punct de vedere educaţional, prin acordarea a 80 de burse copiilor aflaţi în situaţii de risc de abandon şcolar, prin numeroasele ajutoare constând în bani, haine, rechizite, alimente, acordate copiilor şi tinerilor, prin concursurile, excursiile care s-au organizat pentru ei, s-a încercat contracararea fenomenului de abandon şcolar, precum şi întâlnirea cu spiritualitatea ortodoxă, dătătoare de valori perene. S-a mai prezentat activitatea editorială a Eparhiei Huşilor, precum şi implicarea în proiectele naţionale derulate cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
A urmat apoi prezentarea raportului de activitate al Sectorului administrativ-bisericesc de către pr. Paul Rariţă, consilier administrativ al Episcopiei Huşilor, care a prezentat succint activitatea acestui sector, supunând spre aprobare raportul anual.
A urmat prezentarea raportului Sectorului economic-financiar, patrimoniu şi construcţii bisericeşti, raportor fiind arhim. Serafim Bodnar, consilier economic al Episcopiei Huşilor. S-a prezentat activitatea economică şi edilitară a Episcopiei Huşilor în anul ce a trecut, precum şi multiplele proiecte care de derulează în prezent. Aici s-a făcut referire la numeroasele şantiere de biserici şi complexe sociale ale parohiilor. Unele se află în curs de finalizare, iar altele au fost sfinţite de Preasfinţitul Corneliu.
Exarhatul mănăstirilor l-a avut ca raportor pe protos. Iorest Matei, care a prezentat activitatea duhovnicească a aşezărilor monahale din Eparhia Huşilor.
În continuare, s-a discutat pe marginea rapoartelor prezentate, apoi au fost aprobate în unanimitate. De asemenea, s-a adus în discuţie şi s-a aprobat bugetul general pe anul în curs. Membrii laici au luat cuvântul, prezentând colaborarea pe care au avut-o cu Biserica în anul ce a trecut, făcând diferite propuneri în vederea îmbunătăţirii şi diversificării activităţilor desfăşurate în Eparhia Huşilor.
PS Corneliu a făcut o trecere în revistă a principalelor provocări cu care s-a confruntat Episcopia Huşilor în anul ce a trecut, a menţionat semnificaţia alegerii anului 2014 ca an omagial euharistic şi anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, amintind totodată de proiectele care se vor derula anul acesta, care au nevoie de colaborarea strânsă dintre Biserică şi factorii decidenţi ai instituţiilor publice şi private. În finalul lucrărilor, Preasfinţia Sa a mulţumit membrilor Adunării eparhiale a Episcopiei Huşilor pentru implicarea lor directă în viaţa Bisericii.