Mănăstirea Văratec din județul Neamț va îmbrăca, în perioada 15-17 august 2026, haine de aleasă sărbătoare. Credincioșii sunt așteptați să participe la un amplu program liturgic prilejuit de hramul principal al așezământului monahal, praznicul Adormirii Maicii Domnului, precum și de cinstirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec și a Sfântului Cuvios Gheorghe Pelerinul. Acest șir de evenimente duhovnicești va fi încununat de un moment istoric: proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec.
Adunarea eparhială a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei
La Centrul eparhial din Miercurea Ciuc, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, s-a desfăşurat sâmbătă, 18 ianuarie, şedinţa anuală de lucru a Adunării eparhiale a Episcopiei Covasnei şi Harghitei. Întâlnirea a fost precedată de Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Episcopală de către Preasfinţitul Părinte Andrei. Apoi, la Centrul eparhial au fost citite şi aprobate rapoartele privind activităţile desfăşurate în 2019, an în care Eparhia Covasnei și Harghitei a împlinit 25 de ani de la înființare.
De asemenea, au fost prezentate propuneri de dinamizare a pastorației familiei, în contextul „Anului omagial al pastorației părinților și copiilor”. Episcopia va elabora o programă de cateheză pentru copii, tineri, adulți și vârstnici, adaptată la nevoile actuale ale vieții Bisericii și va pune la dispoziția preoților acest instrument de lucru din punct de vedere pastoral-misionar. Un alt proiect se referă la înființarea de asociații comunitare și de tineret, cu obiectivul păstrării identității spirituale, culturale și identitare românești și pentru întocmirea și publicarea de monografii a parohiilor și a satelor în vederea valorificării fondului arhivistic al unităților bisericești, conform Episcopiei Covasnei şi Harghitei.



.jpg)
