Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Adunarea Eparhială, în prima şedinţă la Episcopia Sălajului
La sediul Protopopiatului Ortodox Zalău a avut loc, ieri, şedinţa de constituire a Adunării Eparhiale a Episcopiei Sălajului. În cadrul lucrărilor prezidate de Preasfinţitul Părinte Episcop Petroniu, au fost validate mandatele membrilor nou-aleşi, au fost constituite comisiile Adunării Eparhiale, au fost desemnaţi reprezentanţii Episcopiei Sălajului în Adunarea Naţional Bisericească şi, de asemenea, membrii Consistoriului Eparhial.



.jpg)
