Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Adunarea Generală a Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia
Marți, 22 martie, în prezența Înalpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, s-a desfășurat Adunarea Generală a Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, la Căminul bisericesc „Peregrinus” din municipiul reședință de județ.
Adunarea Generală a Asociației Filantropia Ortodoxă (AFO) Alba Iulia a început cu un cuvânt de binecuvântare rostit de ierarh. La eveniment a fost prezent pr. Nicolae Ignat, consilier social-misionar al Arhiepiscopiei Alba Iuliei și președintele AFO, sub a cărui coordonare se desfășoară activitatea organizației cu caracter creștin-filantropic a eparhiei.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, a avut loc analiza activității asociației pe anul 2021, fiind prezentate raportul de activitate, raportul financiar, bilanțul pe anul 2021 și cel al cenzorului. De asemenea, au avut loc alegerea organelor de conducere (președinte și consiliu director) pentru o perioadă de un an, precum și alegerea auditoriului și a cenzorului pentru o perioadă de trei ani.
În cuvântul rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu a spus: „Mântuitorul nostru Iisus Hristos Cel înviat din morţi este cu noi în Cuvântul Evangheliei, renăscându-ne, şi în Frângerea Pâinii, sfinţindu-ne. Dar Domnul este cu noi şi în «fraţii Săi prea mici», prin ofranda noastră, spre a ne milui în veșnicie. Sfântul Ioan Gură de Aur le spune filantropilor: «Chiar dacă veţi tăcea la Judecată, mii de guri vă vor lua apărarea». În lume, sunt oameni săraci şi bolnavi, flămânzi şi fără adăpost, trişti şi dezorientaţi. Dacă îi ajutăm şi îi mângâiem, noi facem aceasta chiar lui Hristos, Care iubeşte pe tot omul, identificându-Se cu el. Prin exercitarea filantropiei creştine, se extinde în timp biruinţa Mântuitorului nostru, Care a spus: «Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui»”.
La Adunarea Generală au participat și președinții celor 15 filiale active ale AFO Alba Iulia, ocazie cu care au fost analizate demersurile de ajutorare a persoanelor refugiate. Campania eparhială „Din dragoste pentru ucraineni” va trece într-o nouă etapă de funcționare. Până în prezent au avut loc campanii de colectare de alimente și îmbrăcăminte, iar obiectivile imediat următoare sunt sprijinirea refugiaților stabiliți în Eparhia Alba Iuliei prin înlesnirea integrării acestora în cadrul comunității parohiale, facilitarea identificării unui loc de muncă, sprijinirea elevilor ucraineni în vederea familiarizării cu sistemul educațional din România.
La final, pr. Nicolae Ignat, alături de pr. prof. dr. Dumitru Vanca şi conf. dr. Călina Buțiu, membri fondatori ai AFO Alba Iulia, a evidențiat câteva repere din istoria organizației, înfiinţată în urmă cu 20 de ani.