În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Agenda activităţilor dedicate religiei din luna martie, în judeţul Dolj
Profesorii de religie din judeţul Dolj vor participa, din luna martie, la o serie de activităţi didactice şi informative, menite să dezvolte capacitatea lucrului în echipă şi să exemplifice activitatea de la catedră. Astfel, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu“ din Craiova va găzdui, în ziua de 7 martie, faza interjudeţeană a Olimpiadei naţionale de religie. De asemenea, în data de 14 martie, va fi organizat prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj Concursul interdisciplinar de literatură română-religie „Cultură şi spiritualitate românească“. Competiţia va avea loc în cadrul Liceului „Charles Laugier“ din Craiova. Ultima activitate programată pentru luna martie este Consfătuirea profesorilor de religie din judeţul Dolj. Sub motivaţia „importanţa religiei în şcoli ca disciplină obligatorie“, profesorii doljeni, în frunte cu pr. Gheorghe Pîrva, inspector de specialitate în cadrul ISJ Dolj, vor încerca să dezbată problemele de actualitate din şcolile la care activează. Întâlnirea va avea loc la Centrul de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova, la data de 21 martie.
„Întâlnirile noastre din acest semestru sunt menite să evalueze activitatea didactică şi pedagogică desfăşurată la clasă. În felul acesta, din dorinţa de a susţine demersul profesorilor noştri de religie şi totodată statutul disciplinei pe care o predăm în trunchiul comun obligatoriu al planului şcolar, vom încerca să identificăm cele mai potrivite mijloace de îmbunătăţire a actului educativ. În acest sens, vom pregăti activităţi, întâlniri, simpozioane şi mese rotunde prin care să descoperim tuturor celor care se îndoiesc de importanţa religiei în formarea tinerelor generaţii“, a spus pr. prof. Gheorghe Pîrva, inspector de religie în cadrul ISJ Dolj. (arhid. Ioniţă Apostolache)