Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Ajunul Bobotezei pe malul Iordanului
Duminică, 18 ianuarie, după calendarul ierusalimitean, s-a prăznuit Ajunul Bobotezei. Conform tradiţiei din Ţara Sfântă, Patriarhul Ierusalimului, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, a săvârşit slujba Sfinţirii mari a apei la locul istoric al Botezului Domnului, pe malul râului Iordan şi apoi a aruncat Sfânta Cruce în apele râului. Din soborul de slujitori a făcut parte şi Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie. „La slujbă au fost prezente mai multe grupuri de pelerini români aflaţi în Ţara Sfântă, iar apoi au fost binecuvântaţi cu apă din Iordan. După terminarea ceremoniei de pe malul Iordanului, pelerinii români au mers la Aşezământul Românesc de la Ierihon, unde Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, au săvârşit în limba română slujba Aghesmei Mari şi i-au binecuvântat pe toţi cei prezenţi“, ne-a declarat părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie.



.jpg)
