Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Ajutoare pentru parohiile din Arhiepiscopia Sibiului
Mai multe protopopiate din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului au primit transporturi cu ajutoare pentru familiile nevoiaşe din comunităţile judeţelor Sibiu şi Braşov. Ajutoarele vor ajunge la persoanele aflate în evidenţa serviciilor sociale de la protopopiatele sau parohiile din Arhiepiscopia Sibiului şi la cazurile de urgenţă.
Prin parteneriatul încheiat între Fundaţia elveţiană „Papageno“ şi Arhiepiscopia Sibiului, peste 40 de parohii au primit câteva tone de ajutoare pentru familiile cu nevoi sociale. Fundaţia elveţiană condusă de Robert Jacquerod şi administrată la Sibiu de Lucian Cocă, a oferit parohiilor sibiene, prin protopopiate, ajutoare constând în îmbrăcăminte, încălţăminte, obiecte de uz medical (scaune cu rotile şi cârje) şi jucării.
„Ajutoarele au fost oferite comunităţilor prin Protopopiatele Sălişte, Agnita şi Bran-Zărneşti. Câteva transporturi au fost duse direct la parohii şi de asemenea am avut şi solicitări directe, de la familii sau persoane aflate în dificultăţi materiale“, ne-a spus inspectorul social pr. Tiberiu Kiss de la Departamentul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului.
Ieri, 5 martie, ultimul transport de ajutoare a ajuns la Protopopiatul Bran-Zărneşti, unde vor fi împărţite parohiilor de aici. Ajutoarele au fost preluate de responsabilul cu activităţile sociale din Protopopiatul Bran-Zărneşti, părintele Dorin Giurgiu şi vor ajunge la familiile desemnate în urma unor anchete sociale.
Bunuri de strictă necesitate
Parteneriatul dintre Arhiepiscopia Sibiului şi Fundaţia „Papageno“ din Elveţia are ca scop îmbunătăţirea activităţii de întâmpinare a nevoilor sociale din comunităţi, prin susţinerea proiectelor elaborate de ambele instituţii în vederea sprijinirii familiilor sau persoanelor cu dificultăţi materiale.
„Există o foarte bună colaborare cu reprezentanţii Fundaţiei «Papageno» de la Sibiu, în special cu administratorul Lucian Cocă. Avem, de asemenea, şi întâlniri periodice de informare cu cei de la conducerea fundaţiei, în special cu domnul Robert Jacquerod. Facem toate eforturile ca proiectele noastre să îşi găsească un real sprijin în aceşti parteneri“, ne-a mai spus pr. Tiberiu Kiss, responsabil din partea Arhiepiscopiei Sibiului, în acest parteneriat.
Parteneriatul între cele două instituţii are ca obiectiv şi completarea serviciilor de asistenţă socială oferite de Statul român în comunităţi. Asociaţia „Papageno“ şi-a asumat prin acest parteneriat responsabilitatea de a oferi în mod gratuit bunuri de strictă necesitate pentru familiile şi persoanele aflate în situaţie de risc social: mobilier, îmbrăcăminte, încălţăminte, lenjerie de pat, alimente, etc. Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul Social identifică şi evaluează situaţia materială a persoanelor din parohiile care urmează să primească sprijin şi pune la dispoziţie reţeaua şi resursele proprii de servicii sociale pentru implementarea acestor activităţi din cadrul parteneriatului.