Elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au dus vocea școlii și aspirațiile lor la Arad, participând, în perioada 18‑19 septembrie, la Festivalul Național Francofon „Jeunes voix pour la
Ajutor pentru o familie afectată de un incendiu
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, Parohia Potlogi I, Protoieria Titu, județul Dâmbovița, a organizat o colectă pentru ajutorarea familiei Petruța Niță, a cărei casă a fost distrusă în totalitate de un incendiu, în ziua de 28 aprilie. În urma acestui demers a fost strânsă o sumă de bani cu care au fost cumpărate materialele necesare pentru refacerea integrală a locuinței. La începutul acestei săptămâni, au fost demarate deja lucrările de reconstrucție, finalizându-se acoperișul casei, urmând ca, în perioada imediat următoare, proiectul să fie finalizat, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei. Acțiune a fost organizată de preoții Marian Șerban și Răzvan Valentin Niculae, împreună cu Consiliul parohial al Parohiei Potlogi I.



.jpg)
