Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Album de „Photoezii”, lansat la Sibiu
Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu a găzduit luni, 12 mai, lansarea unei lucrări inedite, un album de fotografii şi poezii intitulat „LuminA din ochi. Photoezii. Album de poezii”. Fotograful sibian Gabriel Dumbravă publică în lucrare o bună parte din fotografiile artistice realizate de‑a lungul timpului în ţară şi în călătoriile din străinătate, iar imaginile surprinse cu agilitatea unui profesionist în arta fotografică sunt însoţite de versuri ale unui artist în ale cuvântului, pr. prof. univ. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu. Lansarea albumului a avut loc în Sala cu Coloane a Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu şi s‑a bucurat de o prezenţă numeroasă a iubitorilor de artă şi poezie. Publicul a avut posibilitatea să admire şi o expoziţie cu o parte din fotografiile din album, iar la finalul evenimentului să primească autografele celor doi autori. Fiecare fotografie este o poveste, iar versurile părintelui Constantin Necula nu fac altceva decât să dea glas poveştii din spatele imaginii artistice.
„Doi prieteni ne propun exercițiul lor de admirație. Titlul ne spune aceasta: LuminA din ochi. E o joacă de photoezii/ Album cu poezii/ în care nu mai știi dacă nu cumva fotografia este poezia și poezia fotografia unei clipe de privire spre lume prin «fereastra» imaginii. (...) E o carte a unor prieteni către noi, ceilalți prieteni ai lor, prin care caută să se odihnească în taina vieții imediate”, spune în Cuvântul-înainte al albumului dr. Alexandru Chituţă de la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu.



.jpg)
