În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Alimente pentru pelerinii Sfintei Parascheva
Parohiile din protopopiatele Iaşi 1, Iaşi 2, Iaşi 3, dar şi alte protoierii ale Eparhiei Iaşilor se implică în această perioadă în buna derulare a hramului Sfintei Cuvioase Parascheva. Pelerinii vor primi pachete cu alimente, prin intermediul Biroului de Asistenţă Socială (BAS) - Diaconia al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Protopopiatul Iaşi 1, prin intermediul preoţilor şi credincioşilor din parohii, caută în aceste zile să vină în întâmpinarea pelerinilor care ajung la Iaşi cu prilejul sărbătorii Sfintei Parascheva. Până în prezent, următoarele parohii vor oferi pachete cu alimente celor care aşteaptă la rândul Sfintei Parascheva: „Sfinţii 40 de Mucenici“ din Iaşi, „Adormirea Maicii Domnului“ - Vulpe din Iaşi, „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi, Banu din Iaşi, „Sfântul Nectarie“ din Iaşi, „Sfântul Nicolae“ - Copou din Iaşi, „Sfântul Pantelimon“ din Iaşi, „Învierea Domnului“ - Dacia din Iaşi, Toma Cozma, „Sfântul Mina“ - Păcurari din Iaşi, „Sfântul Toma“ - Alexandru cel Bun din Iaşi, Vlădeni, Andrieşeni, Bivolari, Cotu Morii, Ţigănaşi, Valea Lupului şi Căpriţa. Alimentele şi ceaiul pentru pelerini vor fi dăruite prin intermediul BAS - Diaconia. „Este o bucurie pentrui pelerini să fie la Iaşi la această sărbătoare. Oamenii au simţit în decursul anilor trecuţi ajutorul Sfintei Cuvioase Parascheva, aceştia venind să-i mulţumească Sfintei pentru harul pe care l-a revărsat asupra lor şi asupra familiilor lor. De aceea, în fiecare an, preoţii, împreună cu credincioşii din protopopiatul nostru, sunt şi ei, la rândul lor, în mijlocul pelerinilor care vin de departe, mai ales atunci când vremea nu este prielnică, dându-le o mână de ajutor. În aceste acţiuni s-au implicat şi parohiile de la oraş, dar şi cele de la ţară. Pe lângă aceste pachete se mai oferă şi ceaiuri calde, având în vedere că vremea se răceşte spre seară. Un ceai este uneori mai binevenit decât un pacheţel cu mâncare. Toate aceste pachete vor fi verificate la Cantina parohiei „Sfântul Haralambie“ din Iaşi, unde se vor lua probe, pentru a afla dacă acestea corespund din punct de vedere medical“, a explicat pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1.
Cazare pentru pelerini în parohiile Protopopiatului Iaşi 2
Parohiile Protopopiatului Iaşi 2 vor găzdui pelerinii ce vin anul acesta la hramul de pe 14 octombrie. De asemenea, credincioşii vor oferi pachete cu alimente şi ceai cald miilor de persoane care vor aştepta la rând. „Noi, ieşenii, suntem gazde şi trebuie să onorăm acest statut prin faptul că primim foarte mulţi invitaţi, foarte mulţi pelerini. În ceea ce priveşte această acţiune de a-i sprijini şi de a-i ajuta pe cei care stau la rând, uneori în condiţii nefavorabile, mulţi dintre credincioşii noştri au dorit să meargă la rând şi să ofere pelerinilor din bunurile lor, din darurile lor pe care le-au primit de la Dumnezeu, mă refer la hrana necesară trupului pentru a putea rezista cei veniţi de departe, pentru a ajunge să-şi îndeplinească scopul de a se închina la sfintele moaşte. Vreau să menţionez aici că mulţi credincioşi vor primi pelerini chiar în casele lor. De ani de zile s-au creat acele legături sufleteşti între bunii credincioşi din Iaşi şi pelerinii veniţi din alte localităţi. Ei poposesc pentru o vreme în casele credincioşilor din parohiile noastre din Iaşi, pentru a se odihni. Toţi preoţii din parohiile din municipiul Iaşi, care aparţin de Protopopiatul Iaşi 2, sunt implicaţi în această acţiune. Spun aceasta pentru că toate cazările se fac organizat prin preoţii parohi. Avem parohii care au posibilitatea de a caza un număr de pelerini, chiar în incinta bisericilor. Nu lipsit de importanţă este şi faptul că parohia «Sfântul Andrei», în fiecare an, are biserica deschisă zi şi noapte în această perioadă a sărbătorilor Cuvioasei Parascheva, unde sute de pelerini se duc şi se odihnesc. Acelaşi lucru se petrece şi la parohia «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena», la parohia «Sfântul Arhidiacon Ştefan», la parohia «Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt» şi la parohia «Sfânta Mahramă şi Sfinţii Brâncoveni» din cartierul Cantemir“, a declarat pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2.
Icoane pentru bolnavii de cancer
Preoţii şi credincioşii din parohiile Protopopiatului Iaşi 3 vor fi prezenţi printre pelerinii din cetatea Iaşului. Ei vor împărţi pachete cu alimente, ceai cald, cafea s.a. „În aceste zile parohiile protopopiatului nostru vor oferi pelerinilor 6.000 de pachete cu alimente. Aici doresc să amintesc parohiile Holmi, Pocreaca, Slobozia, Poieni, Osoi, Sineşti, Domniţa, Bârnova, Podu Iloaiei, Mogoşeşti, Leţcani 1, Cogeasca, Miroslava, Jigoreni, Bordea, Sineşti. În această activitate este implicat şi Protopopiatul Iaşi 3, ca entitate diferită de parohie“, a amintit pr. Mihail Roşu, protopop al Protopopiatului Iaşi 3, care a adăugat că 50 de bolnavi internaţi la Institutul Regional de Oncologie Iaşi vor primi câte o icoană.