Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Aniversare în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului
Duminică, 11 noiembrie, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului aniversează 22 de ani de la instalarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop onorific Justinian Chira ca Episcop titular al acestei eparhii. Cu acest prilej, în Catedrala episcopală "Sfânta Treime" din Baia Mare va fi sărbătorit momentul prin Sfânta Liturghie.
Reînfiinţarea Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului nu a reprezentat altceva decât trezirea rădăcinilor ei, care sunt adânc înfipte în străvechiul pământ al dacilor liberi, după cum ne arată actul patriarhal de la Constantinopol din 1391, când Mănăstirea Peri devenea stavropighie patriarhală şi în care sunt pomeniţi "arhiereii locali" din Maramureş. Într-un lung şir de ierarhi şi preoţi care au menţinut vie flacăra credinţei ortodoxe şi a conştiinţei româneşti în vremuri de grea încercare, dând dovadă de un remarcabil curaj apostolic, s-a înscris şi Sfântul Iosif Mărturisitorul din Maramureş (1690-1705), care a ales să-şi apere credinţa în ciuda tuturor ofertelor. Datorită lui nici un preot din Maramureş nu a semnat vreun act de unire cu Roma, iar românii ortodocşi din această parte de ţară şi-au putut păstra mult timp credinţa cea dreptmăritoare. Pentru această atitudine el a fost închis în cetatea Hust, iar după eliberare nu i s-a mai permis să-şi reocupe scaunul episcopal. Pilda vieţii Sfântului Ierarh Iosif Mărturisitorul şi a celorlalţi ierarhi, precum şi rugăciunile lor au rodit peste veacuri, devenind izvor de inspiraţie şi înnoire pentru viaţa Bisericii noastre din timpul prezent. În 1937, prin decretul regal cu numărul 2971/21 august, emis de regele Carol al II-lea, care promulga hotărârea Consiliului de Miniştri, s-a reactivat Episcopia Maramureşului, cu sediul la Sighet, în fruntea căruia a fost ales ca episcop dr. Vasile Stan. Din cauza Dictatului de la Viena, din 1940, şi a regimului comunist, credincioşii de aici au fost lipsiţi de un păstor sufletesc. Reînfiinţarea Episcopiei de Maramureş, în şedinţa Sfântului Sinod din 12 februarie 1990, a fost un act de recunoştinţă şi cinstire faţă de toţi cei ce au luptat şi s-au jertfit. Reînfiinţarea episcopiei şi instalarea noului episcop În fruntea episcopiei a fost ales un om al locului, la data de 26 septembrie 1990, în persoana Preasfinţitului Justinian Chira, iar la 11 noiembrie 1990 să fie instalat ca Episcop titular. Cu toate că lucrarea de arhipăstorire a Maramureşului şi Sătmarului a început în condiţii grele, fără reşedinţă episcopală şi fără o catedrală adecvată, astăzi s-a reuşit ca noua eparhie, în cei 22 de ani de existenţă, să cunoască o dezvoltare cum n-a mai fost până acum. Dacă în 1990 Eparhia Maramureşului şi Sătmarului avea patru mănăstiri şi cinci protopopiate, care însumau 333 de parohii şi 121 de filii, astăzi, această eparhie are 35 de mănăstiri şi schituri şi opt protopopiate, care cuprind 462 de parohii. Au fost înfiinţate Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Iosif Mărturisitorul" din Baia Mare, Liceul Teologic Ortodox "Nicolae Steinhardt" din Satu Mare şi o secţie de teologie ortodoxă în cadrul Facultăţii de Litere a Centrului Universitar Nord din Baia Mare. Există o reşedinţă funcţională şi o catedrală impunătoare, în fază finală de construcţie. La solicitarea IPS Justinian, Sfântul Sinod l-a ales pe părintele Iustin Hodea în slujirea de Arhiereu-vicar, pe 24 martie 1994, hirotonirea întru arhiereu având loc pe 17 aprilie 1994. Duminică, 11 noiembrie, la Catedrala episcopală "Sfânta Treime" din Baia Mare se va săvârşi Sfânta Liturghie arhierească, pentru a mulţumi lui Dumnezeu pentru toată facerea de bine şi a-I cere mult ajutor, în vederea înfăptuirii de alte realizări frumoase şi bineplăcute înaintea Preasfintei Treimi.