În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Aniversarea IPS Justinian la Baia Mare
Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Justinian, al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a aniversat, pe 9 septembrie, împlinirea a 41 de ani de arhierie. La paraclisul de la Reşedinţa episcopală din Baia Mare, Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat o slujbă de Te Deum, în prezenţa a numeroşi preoţi, monahi, oficialităţi judeţene şi locale, precum şi a numeroşi credincioşi care au dorit să îl felicite pe IPS Arhiepiscop Justinian.
IPS Părinte Justinian şi-a dedicat viaţa Bisericii şi slujirii ei de la o vârstă fragedă. A intrat ca frate la Mănăstirea „Sfânta Ana“ din Rohia în 12 martie 1941 şi a fost tuns în monahism cu numele Justinian în 1942. La 15 august 1942 a fost hirotonit diacon, iar la 17 aprilie 1943, preot, la Mănăstirea Rohia, de către Episcopul Nicolae Colan. Devine stareţ la Rohia, la vârsta de 23 de ani, pentru aproape 30 de ani. În 1967 primeşte rangul de arhimandrit, iar în 1973 a fost ridicat la rangul de arhiereu, fiind ales Episcop-vicar la Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. În 1990 a fost ales Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, fiind instalat pe 11 noiembrie 1990.