La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Ansamblu parohial impresionant, sfințit la Bucecea - Botoşani
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, s-a aflat duminică la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din localitatea Bucecea, județul Botoșani, Protopopiatul Dorohoi, unde a oficiat slujba de sfințire a bisericii și a unui centru social impresionant, cu paraclis, agheasmatar, lumânărar și alte anexe.
Slujba de sfințire a fost succedată de slujba Sfintei Liturghii arhierești, săvârșită de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi, pe o scenă special amenajată în curtea locașului de cult. Data aleasă pentru sfințire - 13 septembrie - are o încărcătură deosebită pentru comunitatea parohială din Bucecea, fiind ziua de naștere a celui care a inițiat în urmă cu treizeci de ani construcția locașului de cult, iar în 2018 a trecut la cele veșnice părintele Vasile Cojocariu, fost profesor la Seminarul Teologic din Dorohoi.
În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a explicat ce înseamnă a fi „om al Crucii”: „Cum este un om al Crucii, al Bisericii, al lui Hristos? În primul rând, omul Crucii este omul credinței în Hristos Dumnezeu-Omul. Hristos - Cale, Adevăr și Viață, Lumină, sensul existenței și Pâinea cea de o ființă și Apa cea vie. După cum mărturisea un întemnițat binecuvântat în vremurile de prigoană, Hristos este totul: simplu, dar greu, greu, dar absolut necesar. În al doilea rând, omul Crucii, omul lui Hristos, omul Bisericii, este omul care se luptă pentru a fi înveșmântat cu realitatea smereniei, a decenței, a conștiinței că lumea nu începe cu el și nu se termină cu el. Omul Crucii este omul care se luptă să nu cadă în cea mai grea și gravă capcană, anume conștiința propriei superiorități. De aceea, un părinte al Bisericii se ruga continuu lui Dumnezeu, zicându-I: «Doamne, golește-mă de mine însumi, de ambițiile, de orgoliile, de mândriile din mine; Doamne, golește-mă de mine însumi și umple-mă de Tine, adică de smerenia Ta, de credința în Tine, de dragostea pentru Tine și pentru lume»”. În al treilea rând, omul Crucii, omul lui Hristos, omul Bisericii, este omul care face loc în viața sa tainei jertfei, a dăruirii, a dragostei, a rugăciunii”.
La final, după cuvintele de mulțumire, părintele paroh Ioan Emanuil Cojocariu a fost hirotesit de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei în treapta de iconom stavrofor, ca urmare a implicării sale în realizarea lucrărilor de construcţie şi de înfrumuseţare a complexului parohial. De asemenea, au fost evidenţiate persoanele care s-au implicat în construirea complexului parohial. Presbitera Elena Cojocariu, văduva fostului paroh Vasile Cojocariu, precum și primarul Andron Țimpău au primit distincția „Crucea Moldavă”. Costel Ungureanu, Dumitru Ungureanu și Doina Grosu au primit distincția „Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei”, iar mai multe persoane, printre care și preoteasa Adriana Florina Cojocariu, au primit distincții și diplome de vrednicie.
Istoricul Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din Bucecea începe în 1936. Până la acel moment, pe locul actual era cimitirul satului, cu o capelă care ținea de prima parohie din localitate, cu hramul „Sfântul Nicolae”. Preotul Vasile Cojocariu a venit la Bucecea în 1985. A găsit bisericuța și turnul-clopotniță, construite în 1888 din lemn, fără fundație, într-o stare avansată de degradare. După o luptă de aproximativ trei ani cu autoritățile comuniste, a reușit să obțină o autorizație de „reconstrucție” a bisericii. A fost aprobată atunci construcția doar pe același amplasament, la aceleași dimensiuni și din aceleași materiale, lucru care nu a fost respectat.
Astăzi, la Bucecea se înalță o biserică impunătoare, dar și un centru social cu paraclis, agheasmatar, lumânărar și alte anexe. Biserica a fost pictată, 85% din lucrările de pictură au fost executate de Centrul de Conservare și Restaurare a Patrimoniului de Artă Creștină „Resurrectio” - Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, iar 15% din lucrări de pictorul bisericesc Dumitru Pascari. Lucrările de pictură au fost realizate cu sprijinul financiar al credincioșilor, al Secretariatului de Stat pentru Culte și al Consiliului Local - Primăria orașului Bucecea. Pardoseala locașului de cult este din granit. Sub aceasta se află sistemul de încălzire instalat la începutul acestui an.
În paralel cu construcția bisericii, începând cu anul 1991, a fost ridicat Centrul social cu Paraclisul „Sfântul Vasile cel Mare”. Centrul cuprinde, pe lângă paraclis, o sală pentru activități cu tinerii, birou parohial, bucătărie, dar și o sală mortuară. În cadrul parohiei funcționează o filială a Asociației Tineretului Ortodox Român (ATOR) care întreprinde diverse activități culturale, educative și filantropice. Tinerii au fost implicați și în pregătirile pentru sfințirea bisericii, dar și în promovarea evenimentului pe rețelele de socializare.