Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
ASCOR Iaşi, la 20 de ani de existenţă
ASCOR - filiala Iaşi a marcat 20 de ani de existenţă în perioada 1-2 iulie. În prima zi, IPS Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe". Evenimentul a continuat în Sala "Dr. Iustin Moisescu" cu întâlnirea aniversară "Izvor de comuniune, cale de retrospecţie şi putere de însufleţire". Marian Grosu, primul preşedinte al ASCOR - filiala Iaşi, a amintit activităţile pe care le-a desfăşurat asociaţia, urmând ca ulterior să fie prezentate cinci filmuleţe care au redat ceea ce s-a întâmplat în cei 20 de ani. Seara a avut loc întâlnirea cu tema "Ortodoxia, sensul şi naturaleţea, bucuria şi entuziasmul vieţii", susţinută de pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa, prorector al Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi. Vineri dimineaţă la ora 9:00 s-a desfăşurat întâlnirea generaţiilor de tineri ascoreni ieşeni cu tema "Trăitori şi mărturisitori de azi ai credinţei celei dintotdeauna adevărate".
"La împlinirea a 20 de ani de când studenţii diferitelor universităţi au găsit calea potrivită de a fi împreună"



.jpg)
