În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Aşezământul „Ţara Almăjului“ şi-a sărbătorit hramul
În Duminica Mironosiţelor, Aşezământul monahal-social „Ţara Almăjului“ şi-a sărbătorit hramul principal. Din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către părintele arhimandrit Constantin Timiş, vicar eparhial, înconjurat de un sobor de preoţi din Valea Almăjului. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenţi teologi ai Secţiei de Teologie din Caransebeş.
În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor care au participat în număr mare, părintele vicar a tâlcuit pericopa evanghelică ce s-a citit în cadrul Sfintei Liturghii. „Învăţăm din cuvântul Evangheliei de astăzi că noi credincioşii, ca fii ai Învierii lui Hristos, trebuie să avem acelaşi curaj de a mărturisi credinţa statornicită de Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre, acea inimă statornică şi totodată evlavia faţă de Biserica lui Hristos, care de fapt este Trupul Tainic al Lui. Fiecare dintre noi suntem asemenea femeilor mironosiţe, dacă arătăm prin fapte şi cuvânt iubirea jertfelnică ce trebuie să stea la temelia vieţuirii noastre creştine, ca astfel bucuria Învierii lui Iisus Hristos să fie într-adevăr simţită sufleteşte şi să avem garanţia că lucrăm pentru însăşi mântuirea sufletelor noastre“, a arătat părintele arhimandrit.
Piatra de temelie a acestui aşezământ mănăstiresc a fost pusă la 22 septembrie 2013, de către Preasfinţitul Părinte Lucian, reînviind astfel în acest loc tradiţia monahală întreruptă în jurul anului 1459, când apare pentru ultima dată aici o mănăstire de călugări, distrusă probabil la una dintre incursiunile străine de neam şi credinţă din zonă, aşa cum reiese dintr-un act păstrat în Arhivele Naţionale din Budapesta. Actualul aşezământ s-a înfiinţat din dorinţa şi dragostea unor credincioşi almăjeni de a avea în mijlocul lor o vatră monahală, dar şi un centru social, unde rugăciunea să fie împletită cu ajutorarea semenilor nevoiaşi şi în suferinţă. În incinta aşezământului va funcţiona şi un cămin pentru persoane vârstnice şi nevoiaşi, un centru pentru tineret, unde vor fi desfăşurate acţiuni educative, culturale, spirituale şi tabere. (Diac. Pavel Canea)