Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Asociația „Suroti Mănăstirea Cașin” și-a sărbătorit ocrotitorii
Asociaţia „Suroti Mănăstirea Caşin” şi-a serbat luni, 12 iulie 2021, ocrotitorii spirituali, pe Maica Domnului („Prodromiţa”) și pe Sfântul Paisie Aghioritul. Sărbătoarea a debutat încă din după-amiaza zilei de 11 iulie a.c. prin săvârşirea slujbei de priveghere la care au participat preoţi din Protopopiatul Onești, voluntari, beneficiari şi credincioşi din comunitatea de credință.
Luni, 12 iulie 2021, ȋncepând cu ora 8:00, au avut loc la sediul asociației slujba Utreniei şi Dumnezeiasca Liturghie, derulându-se proiectul catehetic eparhial „Liturghia tinerilor”, ajuns la ediţia a II-a.
Delegatul Centrului eparhial la acest eveniment a fost părintele Daniel-Ionel Marari, inspector eparhial al Biroului de catehizare și tineret din cadrul Sectorului cultural al Administrației eparhiale de la Roman.
La slujbă au participat părintele consilier eparhial Ilarion Mâță de la Sectorul social-filantropic, părintele Ioan Bârgăoanu, protopop al Protoieriei Onești, părintele ieromonah Sofian Găman și un sobor de preoți.
În cuvântul său, părintele inspector Daniel Marari a transmis binecuvântarea chiriarhului și a felicitat buna organizare a activităților cultural-catehetice care se desfășoară aici într-un mod foarte bine organizat.