Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Astăzi are loc procesiunea „Calea Sfinţilor“
Evenimentele religioase şi culturale dedicate hramului Catedralei Patriarhale debutează astăzi cu procesiunea „Calea Sfinţilor“, în cadrul căreia vor fi purtate în pelerinaj, prin centrul Capitalei, moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi ale Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu. Acestora li se va alătura, la baza Colinei Patriarhiei, o icoană a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena care conţine un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci.
De la ora 12:30, racla cu moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, va fi purtată în procesiune de la Catedrala Patriarhală spre Biserica „Sfântul Nicolae“- Vlădica şi apoi pe bulevardul Regina Maria. De la aceeaşi oră, de la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon“-Nou vor fi aduse în procesiune moaştele Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu. Cele două procesiuni se vor întâlni la Crucea brâncovenească din piatră de la baza Colinei Patriarhiei, unde va avea loc întâmpinarea icoanei cu un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci, adusă la Bucureşti de o delegaţie a Patriarhiei Ierusalimului, condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea.
De la ora 13:00, sfintele odoare vor fi purtate în procesiune pe Colina Bucuriei, de la Crucea brâncovenească până la Catedrala Patriarhală. Acestea vor fi depuse spre închinare în baldachinul din vecinătatea catedralei pentru a fi cinstite de către cler şi credincioşi până marţi, 28 octombrie.
Mâine, 25 octombrie, de la ora 9:00, la Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. Duminică, 26 octombrie, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Sfânta Liturghie va fi oficiată, de la ora 9:30, de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, pe podiumul special amenajat în incinta Ansamblului Patriarhal. De la aceeaşi oră, 9:30, delegaţia Patriarhiei Ierusalimului va participa la Sfânta Liturghie oficiată la Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou din Bucureşti, ctitorie a Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu sfinţită de Patriarhul Hrisant Nottara al Ierusalimului la 29 iunie 1707.
După Sfânta Liturghie, de la ora 12:30, Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea al Ierusalimului şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al României vor sfinţi şi inaugura Centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice „Sfântul Silvestru“, construit în apropierea bisericii Parohiei „Sfântul Silvestru“ din Bucureşti.
Luni, 27 octombrie, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea al Ierusalimului şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al României vor oficia, de la ora 9:30, Sfânta Liturghie, înconjuraţi de un sobor de ierarhi ortodocşi din ţară şi străinătate, preoţi şi diaconi, pe podiumul din apropierea Catedralei Patriarhale.