După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Astăzi se deschide expoziţia „PASCALIA ŞI CALENDARUL“
În Sala Gotică a Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi va putea fi vizitată, în perioada 23 aprilie - 25 mai, expoziţia „PASCALIA ŞI CALENDARUL“. Evenimentul este organizat de Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional MOLDOVA Iaşi, în colaborare cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, şi cuprinde o colecţie de calendare ortodoxe şi ceasloave (orologii) ce conţin pascalia perpetuă, un algoritm acceptat de Biserică folosit pentru calcularea datei Paştelui. Vernisajul expoziţiei, al cărei curator este muzeograful Eva Giosanu, va avea loc azi, de la ora 16:00, în Sala Gotică a Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi.
După cum se arată în comunicatul evenimentului, calendarul, în diferitele sale variante - calendar al muncilor agricole, pastoral, piscicol, alimentar, dar mai ales religios -, este un instrument care organizează şi structurează existenţa umană, atât individuală, cât şi comunitară. Calendarul religios, primul care îmbracă şi formă grafică, în secolul al XIX-lea, a avut o importanţă deosebită în lumea satului tradiţional, marcând ritmul vieţii spirituale şi oferind repere temporale, soroace pentru anul agrar şi anul pastoral, pentru evenimentele comunitare şi relaţiile sociale şi economice dintre membrii colectivităţii. Deşi conţinutul datelor strict calendaristice este absolut identic, calendarele, tipărite de episcopii şi mitropolii, au un aspect grafic şi date contextuale (informaţii privind evenimente sau personalităţi istorice etc.) care diferă. Calendarul cunoaşte şi o evoluţie diacronică, fiind influenţat de corecţiile făcute pentru corelarea anului calendaristic cu anul astronomic. Disputa istorică asupra calendarului, ce a declanşat adoptarea unor Pascalii diferite pentru ortodocşi şi catolici, este bazată pe întocmirea şi corelarea calendarului la datele astronomice, care a generat o problemă serioasă în cadrul Ortodoxiei, aşa încât, începând din secolul al XX-lea, există Biserici ce ţin calendarul vechi şi Biserici ce ţin calendarul îndreptat, cu efecte directe asupra anumitor sărbători cu date fixe.



.jpg)
