În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Atelier creativ pentru copii şi tineri la Gănești, Mureş
Copiii şi tinerii din Parohia Gănești, Protopopiatul Târnăveni, s-au întâlnit duminică, 19 februarie, sub îndrumarea învăţătoarei Anișoara Nemeș, în cadrul cercului de creație intitulat „Atelierul primăverii”. Cu această ocazie, copiii şi adolescenţii din parohie au confecționat mărțișoare pentru ziua de 1 martie și surprize pentru 8 martie. Printre mărţişoarele realizate se află şi mici cutiuțe cu bunătăți, asamblate şi decorate în cadrul atelierului de creaţie, care vor fi surprizele oferite în ziua de 8 martie. Înainte de Postul Mare, copiii s-au bucurat de o agapă frățească la finalul muncii depuse.



.jpg)
