În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Atelier de creaţie la Mănăstirea Popânzăleşti
La sfârşitul săptămânii trecute, Asociaţia Culturală "Craiova" şi "Fotoclubul Mihai Dan Călinescu" au organizat, cu binecuvântarea Mitropoliei Olteniei şi cu sprijinul Primăriei municipiului Craiova, un atelier de creaţie fotografică la Mănăstirea Popânzăleşti şi în satul Buzduc.
Atelierul de fotografie a debutat sâmbătă dimineaţa la Cercul Militar Craiova. Activitatea a continuat în mai multe localităţi doljene. Obiectivul final a fost Mănăstirea Popânzăleşti, unde tinerii cursanţi au putut surprinde frumuseţea mănăstirii şi a împrejurimilor. Atelierul s-a încheiat duminică, 6 februarie, la sediul Primăriei municipiului Craiova, cu proiectarea şi discutarea fotografiilor realizate de participanţii la workshop şi o prezentare de aparatură fotografică profesională. Fotografiile selectate în urma acestei activităţi vor face obiectul unei expoziţii ce va fi vernisată în luna martie, la Cercul Militar din Craiova. Despre scopul acestei activităţi, Cristian Nedelcu, directorul Asociaţiei Culturale "Craiova", a arătat că "proiectul acestui atelier de fotografie este o continuare a unui alt proiect", organizat cu prilejul Zilelor Craiovei, timp de două ediţii. "Atunci, am descoperit că în Craiova sunt foarte mulţi tineri pasionaţi de fotografie şi ne-am gândit să facem un pas mai departe şi să încercăm să oferim şi altceva. Locaţiile alese şi în special Mănăstirea Popânzăleşti ne-au oferit posibilitatea de a regăsi în noi spiritualitatea ortodoxă şi dorinţa de a fi mai aproape de Dumnezeu, de creaţia Sa şi de toate lucrurile frumoase, rupte din tradiţia noastră populară", a spus Cristian Nedelcu. Promovarea valorilor spirituale olteneşti Asociaţia Culturală "Craiova" şi-a început activitatea în 2008, desfăşurând o serie de manifestări destinate copiilor. Printre parteneri s-au numărat Muzeul Olteniei, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Primăria municipiului Craiova. În anul 2009, asociaţia a iniţiat un alt proiect, gândit de această dată pentru adolescenţi. Este vorba de Salonul Municipal de Fotografie pentru Liceeni. Evenimentul, aflat deja la a doua ediţie, a fost organizat cu ocazia Zilelor Craiovei, în parteneriat cu Primăria municipiului Craiova şi sub înaltul patronaj al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România. Tema aleasă, "Craiova în imagini", i-a provocat pe adolescenţi să-şi cunoască mai bine oraşul în care locuiesc. Workshopul desfăşurat în zilele de 5 şi 6 februarie 2011 a venit ca o urmare firească a celor două ediţii ale salonului. Toate activităţile desfăşurate au avut ca obiectiv principal descoperirea şi promovarea valorilor spirituale şi tradiţionale olteneşti.