Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Atelier de icoane pe sticlă în Telciu, Bistriţa-Năsăud
Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Telciu, Protopopiatul Năsăud, a organizat în parteneriat cu Liceul Tehnologic din localitate un atelier de pictură pe sticlă. Lucrările s-au desfășurat pe parcursul lunii august și au fost coordonate de Ana Platon, doctor în teologie și specialist în artă sacră. Atelierul a fost dedicat tinerilor din parohie, cu vârste între 6 și 17 ani, iar întâlnirile au avut loc de două ori pe săptămână, în fiecare miercuri și sâmbătă, fiind precedate de o rugăciune rostită în biserica parohiei. Spațiul de lucru a fost pus la dispoziție de conducerea școlii din Telciu. Scopul proiectului a fost acela de a-i familiariza pe tineri cu teologia și arta icoanei.
Cei 20 de participanți s-au arătat interesați de însemnătatea icoanei în cultul creștin ortodox și de tehnica picturii pe sticlă după stilul Nicula. Parohia a achiziționat și a pus la dispoziția participanților toate materialele necesare desfășurării activității, iar Ana Platon a coordonat în calitate de specialist și în mod voluntar toate lucrările atelierului.
La final, icoanele au fost sfinţite, iar elevii au primit diplome de participare.



.jpg)
