În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Atelier de împletit metanii la o parohie ialomițeană
Protopopiatul Slobozia, împreună cu Școala Gimnazială „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bucu, în colaborare cu Parohia Bucu, județul Ialomița, prin implicarea părintelui Daniel Hertz, a organizat o nouă activitate în cadrul proiectului educațional „Clubul de vară”.
Astfel, sub coordonarea profesoarei Daniela Matei și a lui Alin Haidade, elevii au învățat să realizeze metanii. Prin această activitate, s-a transmis copiilor că lucrul mâinilor trebuie împletit cu rugăciunea, așa cum se practică în mănăstiri, când viețuitorii lăcașurilor sfinte rostesc în special „Rugăciunea lui Iisus” în timp ce împletesc metanii, cruciulițe sau desfășoară alte treburi administrativ-gospodărești. „Prezent la activitate, părintele Ion Costache, responsabil cu catehizarea în cadrul Protopopiatului Slobozia, a transmis micilor creștini să se bucure în continuare de vacanță, să participe alături de părintele la slujbele săvârșite și să încerce să îmbine rugăciunea cu munca. Copiii au răspuns și de această dată cu bucurie chemării noastre și au mărturisit că au deprins deja tehnica explicată în timpul activității, reușind astfel să realizeze frumoase metanii atât pentru ei, cât și pentru cei dragi”, ne-a transmis Anastasia Pătrașcu, asistent social al Protopopiatului Slobozia.



.jpg)
