În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Ateliere de creaţie la Floreşti, Protopopiatul Cluj I
Parohia Cetatea Fetei din Floreşti, Protopopiatul Cluj I, a organizat, între 1 şi 14 august, prima ediţie a Taberei de creaţie "Hristos pe înţelesul tuturor", cu participarea a 85 de copii cu vârste între 3 şi 14 ani.
Tinerii au frecventat atelierele de pictură a icoanelor, de artizanat, teatru religios, precum şi ateliere de lecturi din Sfânta Scriptură. Ei au fost coordonaţi de 16 voluntari de diferite profesii: profesori, pictori, teologi, dar şi adolescenţi. Majoritatea au fost atraşi de pictura religioasă, realizând icoane pe sticlă, exersând tehnica mozaicului, acuarelă sau peisaj religios. Între lucrările lor, intitulate sugestiv "Biserica din suflet de copil", s-a aflat o icoană de dimensiuni impresionante întruchipând-o pe Maica Domnului, din mozaicuri de hârtie. Participanţi de mai multe confesiuni Activitatea cu tinerii a fost un succes, după cum apreciază preotul paroh din Cetatea Fetei, pr. Marcel Agrişan: "Interesant este faptul că au participat şi copii de alte confesiuni: greco-catolici, reformaţi şi chiar neoprotestanţi. Tabăra a fost organizată pe mai multe componente, s-a lucrat pe grupe de vârstă, obiectivele fiind asimilarea cunoştinţelor din Scriptură, din Vechiul Testament, Noul Testament, pilde, iar două ore au fost dedicate Maicii Domnului. Conţinuturile au fost predate cu ajutorul tehnicilor moderne, folosindu-se videoproiectorul, ecrane de proiecţie şi sisteme audio performante. S-a lucrat individual, pe perechi sau pe grupe, realizându-se postere ce ilustrează temele amintite, găsirea unor obiecte ascunse în desene, jocuri pe echipe, diverse colaje plane şi tridimensionale". La final, tinerii au pus în scenă două piese de teatru, "Sufletul copilului între bine şi rău" şi "Fiul risipitor", teme discutate pe larg la orele de religie. La cursul de meşteşuguri, copiii, coordonaţi de o maică de la Mănăstirea Floreşti, au realizat metaniere, brăţări împodobite cu cruciuliţe şi cruci împletite. S-a organizat şi un seminar în care au fost tratate probleme referitoare la dependenţa de alcool, tutun, droguri. La final, copiii au participat la o excursie în Maramureş, printre obiectivele vizitate fiind Casa memorială "George Coşbuc", Mănăstirea Bârsana, Sighetul Marmaţiei, Cimitirul Vesel de la Săpânţa, municipiul Baia Mare. (Cosmina Nicoară)