În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Au început evenimentele dedicate „Lunii pentru viață”
Începând cu 1 martie 2024 au debutat activitățile dedicate „Lunii pentru viață”, care se vor desfășura anul acesta sub genericul „Construim împreună pentru viață”. În București, Asociația „Studenți pentru viață” a început deja pregătirile pentru evenimentele care vor avea ca mesaj central susținerea și protejarea vieții. Anul acesta, ediția a 14-a a Marșului pentru viață se va desfășura în data de 30 martie.
Săptămâna trecută, Asociația Studenți pentru viață a organizat ateliere de mărțișoare și două târguri caritabile cu sprijinul Bisericii „Sfântul Elefterie”-Nou, Paraclis Patriarhal, și Parohiei „Sfântul Grigorie Palama” din campusul Universității Politehnica, informează TRINITAS TV.
În duminicile următoare, voluntarii pro viață, alături de alte asociații din București, vor organiza alte târguri caritabile la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”-Nou din București, Paraclis Patriarhal, și la Biserica „Sfântul Nicolae”-Tabacu. Donațiile vor fi folosite pentru desfășurarea evenimentului central al acestei luni, „Marșul pentru viață”.
Totodată, vineri, 8 martie, voluntarii asociației vor oferi flori femeilor însărcinate și mamelor de la mai multe maternități din Capitală.
„În București, în «Luna pentru viață» vor fi implicate mai multe organizații care desfășoară activități. Vom debuta cu un joc cu întrebări pro viață care va începe de la 1 martie. Vom lansa două concursuri: unul național de discursuri pro viață și un altul organizat de Asociația «Spune-mi o poveste pentru suflet», care va consta în scrisori. Vor fi și proiecții de film, va avea loc și crosul pentru viață, vor fi foarte multe târguri caritabile organizate de studenți și tineri. Așteptăm cu nerăbdare să începem aceste activități. Deja ne-am pus în mișcare și așteptăm cât mai mulți voluntari și tineri să participe la ele, pentru că doar astfel vor fi mai frumoase și vom putea împărtăși mai mult mesajul pentru viață pe care vrem să-l transmitem. Anul acesta dorim să transmitem societății că fiecare persoană, indiferent de domeniul în care este implicată, are un rol în mișcarea pro-viață”, a declarat pentru TRINITAS TV președintele Asociației „Studenți pentru viață”, Teodora Diana Paul.
Crosul pentru viață va avea loc în data de 16 martie în Parcul „Alexandru Ioan Cuza” din Capitală. Fondurile strânse în urma evenimentului vor susține femeile aflate în criză de sarcină.
În data de 30 martie se vor încheia activitățile cu Marșul pentru viață pe traseul Piața Universității - Bulevardul Regina Elisabeta - Bulevardul Schitu Măgureanu - Parcul Izvor, potrivit sursei citate.