Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Au început înscrierile pentru ora de religie
Părinţii care doresc să-şi înscrie copiii la ora de religie pentru anul şcolar în curs au posibilitatea să depună cereri la secretariatul şcolii până la 6 martie 2015. Tonul înscrierilor a fost dat ieri de preşedintele Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie, Liana Stanciu, care, împreună cu soţul ei, artistul Mihai Georgescu, şi-a înscris fetiţa pentru participarea la ora de educaţie religioasă, la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga“ din Bucureşti.
Întrebat de ce a ales să-şi înscrie copilul la ora de religie, Mihai Georgescu a afirmat că acest pas reprezintă pentru el un semn de normalitate: „Este un act de normalitate să-ţi doreşti ora de religie, care nu înseamnă a-ţi duce copilul mai des la Biserică, lucru care ţine de o relaţie personală şi intimă cu Dumnezeu, ci faptul că ora de religie îi arată copilului valori concrete, precum iubirea, bunătatea şi tot ceea ce înseamnă moralitatea, pe care un copil este important să le înveţe de mic. Dacă nu îi insufli aceste valori de mic, nu poţi avea pretenţii de la el atunci când ajunge mare“. Renumitul artist a mai declarat că se simte privilegiat de faptul că a putut beneficia de ora de religie în timpul şcolii şi mai târziu, la facultate, de
cursul de istoria religiilor, însă consideră nepotrivită propunerea celor ce susţin înlocuirea celei dintâi cu cea din urmă: „Pe cei care susţin ideea de înlocuire a orei de religie cu istoria religiilor îi anunţ că dacă studiază puţin această materie îşi vor da seama că, la cultura Americii de Sud spre exemplu, s-ar putea ca ai lor copii să vadă nişte filme de groază. Nu poţi să îi dai unui copil să înveţe istoria religiilor, pentru că el nu va înţelege absolut nimic; la vârsta lor trebuie să li se explice ce înseamnă binele, ce înseamnă răul, ce înseamnă credinţa în care l-ai botezat ş.a. Dacă l-ai botezat ortodox, îţi asumi şi cultul respectiv şi atunci nu poţi fi împotriva cultului în care l-ai botezat“. În acord cu soţul ei, Liana Stanciu a afirmat, de asemenea, necesitatea asumării de către părintele care şi-a botezat copilul a unui angajament pe termen lung în ceea ce priveşte şansa şi dreptul acestuia de a-şi cunoaşte credinţa peste ani: „Dacă am ales să ne botezăm copiii şi ne-am însuşit această religie, atunci este doar o chestiune de câteva minute să fugim până la şcoala copiilor noştri şi să-i înscriem printr-un gest simplu pentru ca ora de religie să rămână în continuare în educaţia lor. E singura oră în care copiii învaţă valorile autentice şi reale având în vedere că au atât de multe altele în care învaţă orice altceva. Nu înţeleg cum, de la orele nenumărate pe care le petrec în faţa televizorului, a tabletei sau computerului, s-a ajuns să se pună în dispută acele 50 de minute de învăţătură creştină, aproximativ o oră în care se pun bazele educaţiei unui copil şi, mai presus, bazele pentru viaţă“.
Spre deosebire de Mihai, Liana ne-a declarat că regretă faptul că nu a avut şansa de a studia religia în şcoală: „Eu nu am făcut religia în şcoală. În vremea lui Ceauşescu nu ştiam prea multe despre religie, ci doar despre faptul că mama mergea în noaptea de Paşti la biserică şi câteva rugăciuni spuse trunchiat. Sunt dintr-o generaţie care a crescut în faţa blocului, pentru că în spatele blocurilor erau bisericile, cele care nu fuseseră demolate. Eu sunt unul dintre cei care regretă profund că n-au putut studia această materie şi mă consider unul dintre cei din urmă, unul dintre cei care au descoperit târziu cât de importante şi cât de valoroase sunt credinţa şi faptul de a nu fi singur niciodată, ci permanent cu Dumnezeu alături. Aceasta am descoperit-o poate puţin prea târziu şi regret acest lucru. Dacă aş fi avut acces, nu neapărat la mai multă informaţie, ci la mai mulţi oameni care să-mi fi explicat şi cărora să nu le fi fost frică să-L împărtăşească pe Dumnezeu, astăzi poate aş fi fost la un alt nivel şi din punct de vedere intelectual, şi din punct de vedere spiritual“.
Preşedintele Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie a transmis cu acest prilej către toţi părinţii şi tutorii copiilor din ţară îndemnul de a merge la şcoli pentru depunerea cererilor, fără de care elevii nu vor mai putea să participe la ora de religie: „Cererea este extrem de uşor de completat. Trebuie introduse date precum numele părintelui, codul numeric personal, unitatea de învăţământ şi, foarte important, cultul pe care copilul vrea să-l studieze, deoarece în spatele acestei cereri se află şi o listă a tuturor cultelor recunoscute de stat conform prevederilor Legii 489/2006. Vă asigur că Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie va face tot ceea ce se poate pentru ca elevii, indiferent de cultul lor, să aibă o oră de religie. Cred cu tărie că dacă nu facem aceste hârtii repede s-ar putea ca unii să se grăbească şi să arunce cu pietre mai repede decât ne aşteptăm. Îi rog pe profesori, diriginţi, învăţători să stabilească întâlniri cu părinţii şi să facă tot posibilul ca aceste formulare să fie completate şi depuse până cel târziu pe 6 martie. Trebuie doar să ne exprimăm opţiunea pentru ora de religie! E adevărat că sunt foarte multe lucruri care trebuie îmbunătăţite la calitatea orei, dar pentru aceasta cred că putem să lucrăm cu succes împreună, părinţii şi profesorii de religie, şi nicidecum să renunţăm la ea. Este esenţial
să-i învăţăm pe copiii noştri care sunt valorile reale ale umanităţii, ale creştinismului, cu atât mai mult ale Ortodoxiei. Religia este pentru toţi şi chiar există soluţii ca toată lumea să aibă o oră de religie de la care să plece înnobilaţi“.