Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Au reînceput taberele „Copilărie și credință” în Episcopia Hușilor
La inițiativa Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, de miercuri, 30 iunie 2021, au reînceput, în Episcopia Hușilor, taberele misionare rurale, pentru copii și tineri, „Copilărie și credință”. Programul, aflat la a III-a ediție, este dedicat anul acesta unui număr de 11 comunități, fiecare tabără durând 4 sau 5 zile.
Atelierele și activitățile, susținute de voluntarii Asociației JoyCamps România, sunt diversificate și anul acesta și constau în: comunicare, prim-ajutor, orientare și supraviețuire în natură, magic-hands, tir cu arcul, spiritualitate, drumeție, muzică, dans, vânătoare de comori, foc de tabără și multe alte activități surpriză.
„Cu multă emoție, am revenit în mijlocul copiilor, care ne-au așteptat mult timp. Dorim să le facem vara de neuitat. De ieri ne-am reapucat de treabă, cu o echipă de animatori și voluntari, care își dăruiesc timpul lor pentru bucuria copiilor și tinerilor .
Suntem zilele acestea la Oșești, Protopopiatul Vaslui, unde în parteneriat cu Episcopia Hușilor, la inițiativa Părintelui Episcop Ignatie, am demarat a treia ediție a proiectului de tabere misionare rurale pentru copii și tineri. Mulțumim Parohiei Oșești, Primăriei și Școlii Gimnaziale «Mihai Eminescu» pentru găzduire și ajutor în activități”, a menționat domnul consilier eparhial Marian Dumitru Rugină, coordonatorul Asociației JoyCamps România.



.jpg)
