Avem datoria sfântă de a ne îndruma copiii

Profund îngrijorate de atitudinea negativă a celor ce se împotrivesc stu­dierii religiei în şcoli, în calitatea noastră de mame creştine, de slujitoare la altarul iubirii celor cărora le-am dat viaţă, vă adresăm pe această cale îndemnul de a vă înscrie copiii la ora de religie, pentru a le înlesni astfel apro­pierea de Dumnezeu şi de universul spiritualităţii creş­tine, pentru a-i ajuta astfel să simtă bucuria prezenţei Lui bine­fă­cătoare în viaţa lor.

Art. 29 din Constituţia Ro­mâniei prevede ca drepturi fundamentale ale cetăţenilor libe­r­tatea conştiinţei şi libertatea credinţelor religioase, iar art. 32 specifică: „Statul asigură liber­ta­tea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fie­cărui cult. În şcolile de stat, în­vă­ţământul religios este organizat şi garantat prin lege“. No­ţiunile de „libertate a credinţelor religioase“ şi „libertate a învă­ţământului religios“ presupun cunoaşterea lor, iar cunoaşterea lor presupune o educaţie religioasă.

Omul se defineşte prin cre­dinţă, există prin credinţă, se echi­librează prin credinţă. Re­fuzul credinţei este un refuz al sensului creator al vieţii, o anihilare a identităţii personale şi naţionale. Dacă nu vor cunoaşte credinţa religioasă în care s-au născut şi care ţine de substanţa şi dăinuirea poporului român, cum să-şi înţeleagă copiii noştri identitatea na­ţională atunci când vor ajunge la vârsta conştientizării acestei identităţi?

Să fie oare, aşa cum ne spun promotorii secularismului şi ai alungării lui Dumnezeu din şcoală, studierea religiei un „factor al discriminării“? Dar cine este cel care aruncă primul cu această piatră a noţiunii „discriminării“ în ceilalţi? Secu­la­rismul, care refuză orice idee legată de transcendent, de transfigurare a lumii şi a omului prin credinţă şi iubire, nu cumva devine el o falsă religie, o ideologie a lumii prezente? Să fie oare respingerea educaţiei religioase în şcoli dovada unui spirit mo­dern, deschis faţă de valorile binelui, ale înţelepciunii, ale echilibrului - sau să fie ea con­vingerea unora potrivit cărora o atitudine antireligioasă ar constitui un semn de elevaţie in­telectuală?

Într-un editorial din cotidianul Adevărul (29 decembrie 2014), Andrei Pleşu preciza că adversarii studierii religiei în şcoală sunt partizanii aceluiaşi tip de gândire care prevala îna­in­te de 1989, în perioada dezu­ma­nizantă, de tristă amin­tire, a „epocii de aur“: „Ideea că studiul religiei produce bigoţi, că e vetust şdemodat, depăşitţ, că le­zea­ză autonomia statului laic vine, mai mult sau mai puţin conşti­ent, în continuarea propa­gan­dei ateiste, (...) pentru care religia e «opiumul po­poarelor». (...) Să trăieşti într-un spaţiu creştin şi să n-ai habar ce este Sfânta Euharistie, ce sunt «tainele», ce înseamnă Cră­ciunul, ce se întâmplă în timpul Liturghiei, ce rost are icoana şi ce deosebiri sunt între catolici, ortodocşi şi protestanţi e o formă de incultură fudulă. Nu strică nimănui să ştie mai mult decât ştie şi să priceapă universul simbolic şi ritual al bunicilor săi. (...) Să nu ne speriem de pomană: nu religia ne va strica tineretul, ci lipsa manualelor de calitate, incultura, lipsa măsurii, a discernământului, a respectului…“

Noi, cei ce aparţinem ge­neraţiilor lipsite de educaţie religioasă, ştim cât de cumplite ne-au fost rătăcirile, iar acum avem datoria sfântă de a decide în numele copiilor noştri şi de a cumpăni consecinţele acestei decizii asupra formării sau deformării caracterului şi perso­na­li­tăţii lor - asupra viitorului lor şi al întregii ţări. Părinţi, tutori, bunici confruntaţi cu situaţia de a lua o decizie crucială pentru copiii pe care-i iubiţi şi cărora le doriţi binele, înscrieţi-vă copiii la ora de religie!

Societatea Ortodoxă Naţio­nală a Femeilor Române

Titlul aparţine redacţiei