În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Avem Patriarh!
Înaltpreasfinţitul Mitropolit Daniel este Patriarhul ales al Bisericii Ortodoxe Române, devenind, astfel, cel de-al şaselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. „Să ne ajute Bunul Dumnezeu să simţim bucuria roadelor, care vine asupra celor care se dăruiesc Bisericii şi poporului român!”, a declarat IPS Mitropolit Daniel, Patriarhul ales al BOR. Întronizarea noului Patriarh al românilor va avea loc pe 30 septembrie, în Catedrala patriarhală.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a propus, ieri dimineaţă, trei candidaţi, respectiv IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, şi PS Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei.
Primul candidat desemnat de Sfântul Sinod a fost IPS Mitropolit Daniel. Al doilea candidat, IPS Mitropolit Bartolomeu, a fost ales în al doilea tur de scrutin, iar în cel de-a treilea tur de scrutin a fost ales PS Episcop Ioan. IPS Mitropolit Teofan al Olteniei s-a retras de la cel de-al doilea tur de scrutin, iar IPS Mitropolit Laurenţiu al Ardealului a anunţat, înaintea începerii primului tur de scrutin, că nu vrea să fie propus candidat. Candidaţii au fost desemnaţi din cei 29 de ierarhi eparhioţi eligibili pentru scaunul de Patriarh. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române este format din 52 de membri, iar dintre aceştia au lipsit, din motive de sănătate, PS Ioachim, Episcopul Huşilor, şi PS Eftimie, Episcopul Romanului. După şedinţa extraordinară a Sfântului Sinod, a urmat o slujbă de Te Deum, după care cei trei candidaţi propuşi şi-au prezentat CV-urile în faţa membrilor Colegiului Electoral Bisericesc, care s-a întrunit ieri, începând cu ora 17.00, pentru a-l alege pe cel de-al şaselea Patriarh al BOR. Colegiul Electoral Bisericesc este compus din 169 de membri, dintre care 99 sunt clerici, iar 70 mireni.
În urma votului Colegiului Electoral Bisericesc, după primul tur de scrutin IPS Daniel, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Patriarhul ales al BOR, a obţinut 80 de voturi, IPS Mitropolit Bartolomeu 62, iar PS Ioan 18, primii doi mergând în al doilea tur de scrutin. În al doilea tur de scrutin, IPS Mitropolit Daniel a obţiut majoritate de voturi, 95, devenind astfel cel de-al şaselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
„Mulţumim pentru încredere”
Aseară, în jurul orei 20.00, Sfântul Sinod a validat alegerea noului Patriarh al BOR, în persoana IPS Daniel Ciobotea, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, anunţ făcut oficial de PS Vincenţiu Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal. În acest timp, clopotele Catedralei patriarhale din Bucureşti au răsunat în semn de mulţumire.
„Mulţumim şi dorim să exprimăm recunoştinţă Sfântului Sinod şi membrilor Colegiului Electoral Bisericesc pentru încrederea pe care ne-au acordat-o şi, în acelaşi timp, dorim să exprimăm dorinţa de-a sluji Biserica Ortodoxă Română aşa cum a slujit-o vrednicul de pomenire PF Patriarh Teoctist, care ne-a lăsat o moştenire luminoasă, bogată, pe care noi trebuie să o păstrăm, să o preţuim şi să o cultivăm. În acelaşi timp, dorim să exprimăm rugămintea ca toţi cei care iubesc Biserica şi ţara noastră să ne ajute, pentru că Patriarhul nu lucrează singur, ci împreună cu Sinodul, cu toţi clericii din Patriarhia Română, monahii şi monahiile, cu credincioşii, cu toate instituţiile misionare, culturale, sociale şi cu societatea noastră, în general. Avem nevoie de sfatul dvs, de încurajarea dvs, avem nevoie de cooperarea dvs, a tuturor, şi considerăm că Dumnezeu ne binecuvintează atunci când noi ne apropiem de El ascultând cuvântul Evangheliei, împărtăşindu-ne din Sfintele Taine şi săvârşind fapte bune. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să simţim bucuria roadelor, care vine asupra celor care se dăruiesc Bisericii şi poporului român!”, a declarat imediat după anunţarea rezultatului alegerilor IPS Daniel, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Patriarhul ales al Bisericii Ortodoxe Române. Întronizarea noului Patriarh al românilor va avea loc pe 30 septembrie, în Catedrala patriarhală.
Născut în Banat
Înaltpreasfinţitul Mitropolit Daniel Ciobotea, Patriarh ales al Bisericii Ortodoxe Române, s-a născut la 22 iulie 1951, în satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş, ca al treilea copil în familia învăţătorului Alexie şi Stela Ciobotea. Între anii 1958 şi 1962 urmează Şcoala primară în satul natal Dobreşti, iar gimnaziul în localitatea Lăpuşnic, judeţul Timiş, între anii 1962 şi 1966. În anul 1966 începe cursurile liceale în oraşul Buziaş, pe care, din anul 1967, le continuă în municipiul Lugoj, la Liceul „Coriolan Brediceanu”, absolvind în anul 1970.
După ce obţine bacalaureatul, în anul 1970, este admis ca student la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Sibiu, pe care îl absolvă în anul 1974, susţinând şi teza de licenţă în Teologie (Noul Testament).
În perioada 1974-1976 frecventează cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti, Secţia Sistematică, sub îndrumarea pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae. Îşi continuă studiile în străinătate: doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umane din Strasbourg (Franţa) şi doi ani la Universitatea „Albert Ludwig” din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Catolică (Germania).
„Să poată răspunde şi întrebărilor omului de azi, dar să rămână şi preot adevărat”
În 15 iunie 1979 îşi susţine teza de doctorat la Universitatea din Strasbourg, intitulată „Réflexion et vie chrétiennes aujourd'hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité”. Pentru teza pregătită sub îndrumarea a doi reputaţi profesori francezi, Gerard Ziegwald şi André Benoît, tânărul teolog Daniel Ciobotea primeşte calificativul maxim, devenind astfel doctor al Universităţii din Strasbourg.
Dânsul pregăteşte şi o versiune extinsă a acestei teze, sub îndrumarea mentorului său, pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae pe care o susţine la 31 octombrie 1980 la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti sub titlul: „Teologie şi spiritualitate creştină. Raportul dintre ele şi situaţia actuală”.
În urma examenului oral şi a susţinerii tezei, doctorandul Dan-Ilie Ciobotea este declarat Doctor în teologie ortodoxă, de asemenea, cu calificativul maxim. Cu acest prilej, pr. prof. dr. D. Stăniloae a spus: „Examenul tezei a dovedit Comisiei de examinare că are în faţa sa un candidat bine pregătit, bine informat şi mai ales pătruns de dorinţa şi râvna de a trăi o viaţă teologică de adâncime duhovnicească. Nouă, asemenea oameni ne trebuie, oameni care să trăiască în învăţătura Bisericii noastre. Spiritualitatea adevărată a preotului aceasta este: să trăiască în aşa fel încât să poată răspunde şi întrebărilor omului de azi, dar să rămână şi preot adevărat. Cu o preoţime fără cultură teologică şi fără trăirea demnităţii şi misiunii sublime a preoţiei se va ajunge la îndepărtarea poporului credincios de Biserică”.
În 1987 intră în viaţa monahală la Mănăstirea Sihăstria, din judeţul Neamţ, cu numele Daniel, avându-l ca naş de călugărie pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Cleopa Ilie.
Activităţi educaţionale şi culturale
În activitatea sa IPS Daniel, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Patriarhul ales al BOR, s-a remarcat ca: fondator de instituţii şi publicaţii, organizator a 27 de simpozioane, colocvii, congrese şi expoziţii, iniţiator, sprijinitor şi coordonator a 14 programe sociale, culturale şi educative.
I) Fondator de instituţii:
* Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” (reactivată), Iaşi - 1990
- Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Cuvioasă Parascheva”, Agapia - 1991
- Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Gheorghe”, Botoşani - 1992
- Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Iacob”, Dorohoi - 1993
- Şcoala Teologico-Sanitară Postliceală, Piatra Neamţ - 1993
- Academia Ortodoxă „Sf. Ioan de la Neamţ”, Mănăstirea Neamţ - 1993
- Şcoala Teologico-Sanitară Postliceală „Sf. Cuv. Parascheva”, Iaşi - 1994
- Centrul Mitropolitan de Cercetări T.A.B.O.R. - 1994
- Centrul Cultural-Pastoral „Sf. Daniil Sihastru”, Durău - 1995
- Biblioteca Ecumenică „Dumitru Staniloae”, Iaşi - 1995
- Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Vasile cel Mare”, Iaşi - 1995
- Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”, Piatra Neamţ - 1996
- Institutul Ecumenic şi Social-Pastoral „Sf. Nicolae”, Iaşi - 1997
- Institutul Cultural-Misionar TRINITAS (Editura Trinitas, tipografie şi Radio Trinitas), Iaşi - 1997
- Centrul de Conservare şi Restaurare a Patrimoniului de Artă Creştină „Resurrectio” - 1998
- Centrul de presă „Lumina” - 2007
- TRINITAS TV (post de televiziune), Iaşi - 2007
II) Fondator de publicaţii:
- „Vestitorul Ortodoxiei”, periodic de informaţie bisericească, teologie şi spiritualitate al Patriarhiei Române (1990)
- „Candela Moldovei”, buletinul oficial al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei
- „Teologie şi Viaţă”, revistă de gândire şi spiritualitate (Iaşi, 1992)
- „Lumina”, primul cotidian creştin din România
III) Organizator a 27 de simpozioane, colocvii, congrese şi expoziţii.
IV) Iniţiator, sprijinitor şi coordonator a 14 programe sociale, culturale şi educative.
Bogată activitate academică şi teologică
IPS Daniel, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Patriarh ales al BOR, are o bogată activitate academică şi teologică:
- 1980-1988 - Lector la Institutul Ecumenic din Bossey, Geneva (Elveţia) şi profesor asociat la Geneva şi Fribourg, în Elveţia
- 1988 - Consilier Patriarhal, Director al Sectorului „Teologie Contemporană şi Dialog Ecumenic”
- 1988 - Conferenţiar la Catedra de Misiune Creştină a Institutului Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti
- 1990 (martie) - Ales şi hirotonit Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei
- 1990 (iunie) - Ales Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei
- Din 1992 - Profesor de Teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi
- Preşedinte al Comisiei Sinodale Naţionale pentru Educaţie Religioasă (Bucureşti)
- Preşedinte al Comisiei Teologice şi Liturgice a Sfântului Sinod al BOR
- Membru de onoare al al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice (Bucureşti)
- Membru al Comitetului Executiv şi Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor (Geneva, 1991-1998)
- Membru al Prezidiului şi Comitetului Central al Conferinţei Bisericilor Europene (din 1997)
- Vicepreşedinte al celei de-a II-a Adunări Generale a Conferinţei Bisericilor Europene (Graz, 1997)
- Membru titular al Academiei Internaţionale de Ştiinţe Religioase de la Bruxelles (din 2000)
Distincţii şi titluri
- Ordinul Serviciul Credincios în rang de Mare Cruce, acordat de Preşedintele României, Emil Constantinescu, Bucureşti, 2000
- Premiul „Pro Humanitate”, acordat de Fundaţia Europeană pentru Cultură „Pro Europa” (din Freiburg im Breisgau), Berlin, Germania, 2002
- Doctor Honoris Causa al Universităţii Catolice „Sacred Heart”, Fairfield, Connecticut - Statele Unite ale Americii, 2003
- Senator de onoare al Universităţii „Dunărea de Jos”, Galaţi, 2003
- Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi - 14 ianuarie 2006.
Prinţul Dimitrie Sturdza: Mitropolitul de la Iaşi are toate calităţile necesare unui Patriarh
Când s-a făcut unirea între Moldova şi Muntenia, n-a fost vorba ca Moldova să devină un fel de provincie a ţării, era egalitate între cele două. Atunci s-a convenit ca Patriarhul să fie mai întâi Mitropolit în Moldova. Desigur că nu este o regulă şi eu ştiu că sunt şi alţi mitropoliţi care sunt oameni foarte valoroşi. Aş fi spus acelaşi lucru dacă IPS Mitropolit Daniel ar fi fost în altă parte, iar la Iaşi ar fi fost alt Mitropolit. După părerea mea, Mitropolitul de la Iaşi trebuie să devină Patriarh, mai ales că are toate calităţile necesare. Dacă era născut în America, poate era director la IBM sau General Motors, iar General Motors n-ar fi în starea deplorabilă în care sunt acum. Pot să vă spun că IPS Daniel, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Patriarhul ales al BOR, ştie ce vrea, ştie unde trebuie să ajungă Biserica Ortodoxă, este un om deosebit de bun, cu o inimă enormă. Are şi o pregătire excepţională.
„Darul Moldovei pentru întreaga Românie”
Prof. dr. Dumitru Oprea, rectorul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi: Înaltpreasfinţitul Mitropolit Daniel, Patriarhul ales al BOR, este o personalitate excepţională, un dar al lui Dumnezeu pentru Moldova şi darul Moldovei pentru întreaga Românie. Consider că îl cunosc bine pe Înaltpreasfinţitul Mitropolit Daniel. Întotdeauna am fost impresionat de înţelepciunea lucidă şi luciditatea înţeleaptă cu care tratează orice problemă instituţională. Datorită personalităţii şi disponibilităţii sale spre dialog şi cooperare, Universitatea noastră, prin Facultatea de Teologie, este bine cunoscută în întreaga lume creştină. Personalităţi deosebite ale Bisericilor Ortodoxă, Catolică şi Protestantă au primit titlul de Doctor Honoris Causa. În octombrie 2005, la propunerea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Daniel, a primit titlul de Doctor Honoris Causa şi adormitul întru Domnul, Preafericitul Patriarh Teoctist. Am apreciat atunci atitudinea plină de respect şi preţuire a Înaltpreasfinţitului faţă de un fiu al Moldovei, care se întorcea acasă şi ca părinte spiritual al ei, în calitate de Patriarh. Am observat cu acel prilej că şi Preafericitul Patriarh trăia un sentiment de profundă bucurie pentru faptul că Înaltpreasfinţitul Daniel îşi continua lucrarea, cu tact şi înţelepciune, în Biserica din Moldova. Suntem siguri că această bucurie va spori mereu, acolo sus, în ceruri, în sufletul Părintelui Patriarh, pentru că lucrarea sa va fi continuată şi la Bucureşti cu competenţa, rigoarea, onestitatea, demnitatea şi responsabilitatea ce îl caracterizează pe Înaltpreasfinţitul Mitropolit Daniel.
„Interlocutor de o mare pătrundere, de o mare fineţe”
Ministrul Varujan Vosganian: Din postura mea de vechi reprezentant al Iaşului în lumea politică am avut în Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Mitropolit Daniel, Patriarhul ales al BOR, un interlocutor de o mare pătrundere, de o mare fineţe. Dimensiunea spirituală este foarte importantă în actul politic şi eu cred că oamenii politici trebuie adesea să caute să fie în apropierea reprezentanţilor Bisericii. Prin tradiţia prin care Mitropolitul Moldovei devine Patriarh, consider că s-a avut în vedere, în primul rând, rezonanţa deosebită pe care credinţa o are în Moldova. Şi nu aş vrea să pomenesc, în sprijinul acestei idei doar lucruri care se măsoară în cifre: numărul bisericilor care s-au construit sau care au fost restaurate în Moldova, numărul mănăstirilor care s-au redeschis sau numărul oamenilor care şi-au găsit liniştea în viaţa monahală din aceste locuri sfinte. Aş dori să mă refer la Moldova - şi la Iaşi, mai ales - ca izvor de credinţă. În această privinţă pot să vă spun, ca om care am călătorit mult prin ţară, că Iaşul este cel mai puternic focar de credinţă românească. Şi acest lucru se vede cel mai bine în timpul sărbătorilor Sfintei Cuvioase Parascheva. Lăsând la o parte numărul covârşitor de pelerini, speranţele pe care le vezi în ochii oamenilor, smerenia, răbdarea şi cuminţenia lor sunt nemaiîntâlnite în această ţară. Şi oricât ai încerca să fii de părtinitor, nu poţi să disociezi forţa şi prestigiul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei de personalitatea Mitropolitului Daniel, Patriarhul ales al BOR.
Bogată activitate social-caritativă
Fondator de instituţii şi susţinător activ al lor:
- Cabinetul stomatologic „St. Pantelimon”, Iaşi - 1993
- Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Ortodocşi din România, Iaşi - 1993
- Departamentul socio-caritativ „Diaconia”, Iaşi - 1994
- Cantine pentru săraci la Iaşi, Paşcani, Dorohoi, Hârlău - 1993-1995
- Dispensar policlinic „Sf. Ap. Petru şi Pavel”, Iaşi - 1998
- Centrul de diagnostic şi tratament „Providenţa”, Iaşi - 2000
- Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă”, Iaşi - 2002
- Centrul de educaţie şi informare medicală „Providenţa II”, Iaşi - 2002
- Institutul social-caritativ „Diaconia”, Iaşi - 2003
- Centrul Social-Cultural „Sfântul Paisie de la Neamţ”, Mănăstirea Neamţ - 2004
- Centrul Social-Cultural „Sf. Ilie”, Mănăstirea Miclăuşeni, 2005
Activitatea ştiinţifică şi publicistică a IPS Mitropolit Daniel, Patriarhul ales al BOR
I) Lucrări în volum
A. Publicate:
- „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea...”. 12 Scrisori pastorale de Crăciun şi Paşti, Iaşi, Trinitas, 1996, 97 p.
- Confessing the Trouth in Love: Orthodox Perceptions on Life, Mission and Unity, Iaşi, Trinitas, 2001, 258 p.
- Făclii de Înviere - Înţelesuri ale Sfintelor Paşti, Iaşi, Trinitas, 2005, 183 p.
- Dăruire şi dăinuire. Raze şi chipuri de lumină din istoria şi spiritualitatea românilor, Iaşi, Trinitas, 2005, 439 p.
- Daruri de Crăciun - înţelesuri ale sărbătorii Naşterii Domnului, Iaşi, Trinitas, 2005, 138 p.
- Brâncuşi. Sculptor creştin ortodox, Iaşi, Trinitas, 2007, 88 p.
B. În curs de apariţie la Editura Trinitas:
- Ştiinţa mântuirii (Studii de teologie socială şi misionară, 350 pagini);
- Comori ale Ortodoxiei (Studii de spiritualitate ortodoxă, 420 pagini);
- Teologie şi Spiritualitate (teză de doctorat, 372 pagini);
- Păstorul Cel Bun (Cateheze şi omilii, 450 pagini);
- Foame şi sete după Dumnezeu (înţelesul şi folosul postului, cateheze, 220 pagini);
- Fais l'oeuvre de l'Evangeliste (studii de spiritualitate ortodoxă şi misiune creştină în limba franceză, 215 pagini).
II) Traduceri:
- Stăniloae Dumitru - Le génie de l'Orthodoxie. Introduction, Edit. Desclée de Brouwer, Paris, 1985, col. Théophanie.
III) Alte lucrări:
- 49 broşuri;
- 876 articole, studii, cuvântări, prefeţe în limba română;
- 45 studii şi articole scrise în limba franceză;
- 35 studii şi articole scrise în limba engleză;
- 19 studii şi articole scrise în limba germană;
- 14 studii şi articole apărute în alte limbi.
Activităţi liturgice şi misionare
Începând cu anul 1992, IPS Mitropolit Daniel, Patriarhul ales al BOR, a mijlocit aducerea în eparhiile sufragane ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei moaştele unor sfinţi şi a unor relicve sfinte, astfel:
- 1992 - fragment din lemnul Sfintei Cruci ce se păstrează la Mănăstirea Xiropotamu din Muntele Athos - Grecia
- 1996 - moaştele Sfântului Apostol Andrei din Patras - Grecia
- 2000 - moaştele Sf. M. Mc. Gheorghe din Livadia - Grecia
- moaştele Sf. Ierarh Vasile cel Mare şi Sf. Grigorie Teologul din Bucureşti
- 2001 - Brâul Maicii Domnului din Volos - Grecia
- 2002 - moaştele Sf. Ioan Casian din Marsilia - Franţa
- 2003 - moaştele Sf. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, din Tesalonic - Grecia
- 2004 - fragment din lemnul Sfintei Cruci ce se păstrează la Mănăstirea Panaghia Soumela, Veria - Grecia
- 2005 - moaştele Sf. Apostol Pavel din Veria - Grecia
- 2006 - moaştele Sf. Nectarie din Eghina - Grecia
A înfiinţat peste 300 de parohii, 40 de mănăstiri şi schituri, 5 Protopopiate (Iaşi I, Darabani, Săveni, Roznov şi Ceahlău) şi a iniţiat şi susţinut construirea a peste 250 de biserici noi. A organizat 15 aniversări, comemorări şi proclamări de canonizare în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi a participat la 116 simpozioane, congrese, conferinţe, colocvii sau întruniri naţionale şi internaţionale.
„Harul lui Dumnezeu să vă călăuzească întru mulţi ani”
Mesajul primarului municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita
Am primit cu mare bucurie şi evlavie rezultatul votului Colegiului Electoral Bisericesc din 12 septembrie 2007, care a consfinţit prin voinţa lui Dumnezeu alegerea Preafericirii Voastre ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române.
Doresc să vă urez mulţi şi binecuvântaţi ani pentru a vă îndeplini misiunea sfântă care v-a fost încredinţată, aceea de-a păstori dreptcredinciosul popor român pe calea Mântuirii întru Domnul nostru Iisus Hristos.
Capitala spirituală şi culturală a ţării, Iaşul, vă va rămâne mereu recunoscătoare pentru darurile duhovniceşti şi lucrările pe care le-aţi înfăptuit, călăuzit de Bunul Dumnezeu, ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei şi Arhiepiscop al Iaşilor.
Bucuria noastră este cu atât mai mare cu cât, pentru a cincea oară, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a dat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în buna tradiţie creştin ortodoxă românească.
Sunt mândru ca primar al Iaşului de faptul că am reuşit împreună cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei să materializăm proiecte importante pentru comunitatea noastră şi pentru acest lucru vă sunt pe deplin smerit şi recunoscător.
Vă doresc, Preafericirea Voastră, multă sănătate, înţelepciune, iar harul lui Dumnezeu să vă călăuzească întru mulţi ani.