Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri BASILICA Travel prezentă la cel mai mare târg de turism, ITB Berlin

BASILICA Travel prezentă la cel mai mare târg de turism, ITB Berlin

Data: 10 Martie 2017

Agenția de turism BASILICA Travel a Patriarhiei Române este prezentă pentru al doilea an consecutiv la cel mai mare și cunoscut târg de turism din întreaga lume. Cu peste 180 de țări participante și cu mii de programe și idei de vacanță, târgul ITB Berlin rămâne primul în top.

După experiența târgului din anul 2016, agenția de turism a Patriarhiei Române a revenit cu programe noi, trasee și pelerinaje diferite, care să vină în întâmpinarea nevoilor viitorilor pelerini și turiști.

Bucovina, Maramureș, Castelul Bran sau Sibiu sunt printre destinațiile cele mai solicitate de turiștii nemți, curioși atât în ceea ce privește destinațiile culturale, cât și cele spirituale. Începând cu mănăstiri, biserici, muzee, până la castele, trasee montane sau sejururi în Delta Dunării, curiozitatea germanilor nu ne este străină.

Internationale Tourismus Börse (ITB), organizat în perioada 8-12 martie 2017 la Berlin, Germania, este o oportunitate pentru agențiile din România de a-și atrage viitorii turiști, de a face cunoscute destinațiile din România.

În cadrul târgului, o delegație oficială a Ministerului Turismului, din care fac parte ministrul Mircea Titus Dobre și secretarul de stat Cristina Ionela Tărteață, a fost prezentă începând cu 8 martie și își va desfășura activitățile până mâine. Cei doi oficiali vor fi prezenți la evenimentele organizate în perimetrul standului național și se vor întâlni cu omologi din țările participante la târg, dar și cu specialiști în domeniul turismului.