În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Bilanţ eparhial în Arhiepiscopia Târgoviştei
La Reşedinţa Eparhială din Târgovişte s-au desfăşurat, joi, 29 ianuarie 2015, lucrările Consiliului şi Adunării eparhiale, sub preşedinţia IPS Părinte Nifon, Mitropolitul Târgoviştei şi exarh patriarhal, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei. Şedinţa în plen a Adunării eparhiale anuale a fost deschisă de IPS Mitropolit Nifon, care a evocat principalele provocări ale misiunii pastorale ale Bisericii noastre, prezentând specificul lor local, dar şi maniera în care eparhia noastră a răspuns acestora, precum şi realizările principale ale sectoarelor administrative eparhiale în anul 2014 şi obiectivele pentru anul 2015. În continuare, a fost prezentat filmul omagial intitulat „15 ani de slujire pe scaunul vlădicesc de la Târgovişte“, iar după aceea au avut loc discuţiile pe comisii. Au fost prezentate rapoartele de activitate.
În rapoartele comisiilor au fost menţionate numeroasele şantiere de construcţie de noi locaşuri sfinte şi de restaurare a unor biserici monumente istorice; resfinţiri şi târnosiri de sfinte locaşuri, noile numiri şi transferări clericale, proiectele filantropice de asistenţă şi consiliere socială, derulate în anul 2014. Notabilă este şi activitatea editorială a anului trecut, căci au fost tipărite numeroase volume, dintre care evidenţiem broşura şi volumul dedicat Sfinţilor Martiri Brâncoveni, precum şi broşura misionară dedicată Tainei Sfintei Euharistii şi Sf. Spovedanii, volumul omagial dedicat unui deceniu şi jumătate de activitate la Târgovişte a Înaltpreasfinţiei Sale şi CD-urile Coralei Catedralei Mitropolitane, precum şi Almanahul bisericesc 2015.