În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Binecuvântare arhierească în Parohia Sofroceşti
Credincioşii din Parohia Sofroceşti, comuna Trifeşti, Protopopiatul Roman, judeţul Bacău, au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim. Sfânta Liturghie arhierească a fost precedată de sfinţirea unei troiţe şi de binecuvântarea lucrărilor la aşezământul social şi la casa parohială.
Duminica a 5-a după Paşti, 10 mai 2015, va rămâne în amintirea enoriaşilor din Parohia Sofroceşti - Trifeşti, Protopopiatul Roman, întrucât în această zi a poposit aici Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Înaltpreasfinţia Sa a sfinţit troiţa, aşezământul social-filantropic şi casa parohială din Sofroceşti, ridicate prin implicarea preotului paroh Cristian Vasilică, susţinut de credincioşii satului, după cum a menţionat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. „Solemnitatea acestui moment a fost subliniată de primarul Vasile Octavian Duminică, care i-a acordat titlul de cetăţean de onoare al comunei Trifeşti Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, fapt ce vine să confirme importanţa şi dragostea pe care autorităţile acestei localităţi le manifestă pentru valorile cultural-spirituale ale Bisericii. Alături de Dumnezeiasca Liturghie, la care a participat un sobor de 20 de preoţi şi numeroşi fii ai comunei Trifeşti, comuniunea de rugăciune s-a împletit cu desăvâşirea lucrărilor realizate aici în ultima perioadă. Totodată, chiriarhul locului a înmânat, la propunerea preotului Dragoş Munteanu, protopop al Protopopiatului Roman, distincţia de iconom stavrofor preotului paroh din Sofroceşti, iar tuturor celor ce s-au implicat în ajutorarea bisericii, distincţii de vrednicie“, a relatat pr. inspector Constantin Gherasim. IPS Părinte Ioachim a apreciat gestul oficialităţilor locale din Trifeşti, menţionând că a vizitat de foarte multe ori comunitatea din Sofroceşti. „Am venit de mai multe ori la Sofroceşti şi de fiecare dată l-am găsit pe părintele paroh lucrând împreună cu enoriaşii. La Trifeşti este foarte mult de lucru, mai ales că aici se află cea mai importantă icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului din această parte a Moldovei. Mulţumim tuturor celor care au sprijinit la ridicarea troiţei, care este semnul identităţii noastre. Iată, s-a restaurat şi biserica în exterior, însă mai sunt multe lucruri de făcut“, a remarcat Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.