În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Binecuvântare arhierească la Bălţăteşti
Paraclisul cu hramurile „Izvorul Tămăduirii“ şi „Sfinţii Doctori Cosma şi Damian“ al Centrului misionar pentru copii şi tineri „Vestitorii bucuriei“ din staţiunea Bălţăteşti va fi sfinţit mâine, 13 iulie 2014, de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Sfântul locaş a fost ridicat începând cu anul trecut, în stil maramureşean, din lemn de brad, cu talpă de stejar, având pridvor sculptat. „Biserica este destinată copiilor care vin la teberele din centrul misionar şi pacienţilor care vin în staţiunea Bălţăteşti“, a spus pr. George Măriuţa, directorul Centrului de tineret „Vestitorii bucuriei“ - Bălţăteşti, judeţul Neamţ. Programul va începe mâine-dimineaţă cu slujba de sfinţire (8:30) şi va continua cu Sfânta Liturghie (9:30), iar la final va avea loc o sărbătoare a copiilor şi a tinerilor, care va cuprinde un program artistic. Activităţile se vor încheia seara cu un foc de tabără. Amintim că sfinţirea locului acestui locaş de închinăciune a fost oficiată de IPS Părinte Teofan în luna august a anului trecut. (C.C.)