În perioada 30 iunie - 8 iulie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, a debutat seria taberelor de vară din Eparhia Buzăului şi Vrancei. Acestea sunt organizate de Sectorul învățământ și activități cu tineretul al eparhiei, în parteneriat cu Asociația „Prietenii Sfinților Trei Ierarhi” - Iași.
Binecuvântare arhierească la la Școala de Vară „Sfântul Nicolae” din Zalău
Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, i‑a vizitat miercuri, 30 iulie, pe copiii și tinerii prezenți la școala de vară organizată de Parohia „Sfântul Nicolae” din Zalău. Cu acest prilej, ierarhul a rostit o rugăciune de binecuvântare, a avut un scurt dialog cu participanții și le‑a oferit dulciuri.
În aceeași zi, copiii au participat la o activitate desfășurată împreună cu reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj, care le‑au prezentat prin jocuri și demonstrații aspecte legate de siguranță și responsabilitate. Programul zilei a inclus, de asemenea, ateliere de pictură, muzică, jocuri și activități de grup.
Școala de vară „Sfântul Nicolae”, aflată la a III‑a ediție, s‑a desfăşurat în perioada 28-31 iulie, fiind destinată copiilor și tinerilor cu vârste între 4 și 18 ani. Ediția din acest an a școlii de vară a reunit peste 140 de participanți.
Programul zilnic a inclus ateliere de pictură, muzică și creație, activități catehetice și sportive, jocuri recreative, excursii și alte activități educative și de timp liber. Școala de vară a fost organizată de Parohia „Sfântul Nicolae” din Zalău, sub coordonarea preotului paroh Petru Brisc, cu ajutorul unei echipe de voluntari și cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sălaj.



.jpg)
