În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Binecuvântare arhierească la „Meteora Bacăului“
Paraclisul Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului“ - Valea Budului din judeţul Bacău a fost sfinţit marţi, 22 iulie 2014, de Preasfinţitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul. Noul locaş de închinăciune va deservi nevoile spirituale ale obştii de la Valea Budului pe perioada anotimpului rece.
Credincioşii din mai multe părţi ale Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului au venit în ziua pomenirii Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena la mitocul chiriarhal de la Valea Budului pentru a participa la slujba sfinţirii paraclisului acestei aşezări monahale. Locaşul de rugăciune este închinat Sfintei Maria Magdalena, pomenită de Biserica noastră în fiecare an pe 22 iulie, şi Sfintei Cuvioasei Parascheva. Slujba sfinţirii a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul de preoţi au mai făcut parte arhim. Pimen Costea, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, pr. Costică Busuioc, protopop al Protopopiatului Bacău, şi pr. Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhuşi. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa autorităţilor locale şi judeţene. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, PS Ioachim Băcăuanul a amintit că sfintele care ocrotesc locaşul de închinăciune ce a fost târnosit „sunt două rugătoare“: „Sfânta Mironosiţă Magdalena L-a văzut pe Hristos înviat, iar Sfânta Parascheva L-a trăit pe Mântuitorul întru viaţa ei“.
„Dumnezeu reînnoieşte sufletele noastre în puterea Duhului Sfânt“
Ierarhul de la Roman a mulţumit apoi tuturor ctitorilor şi înnoitorilor acestui aşezământ, care a fost iniţial o capelă pentru nevoile liturghice comunităţii din această parte a eparhiei. „S-a ridicat acest aşezământ la hotărârea noastră, fiind un loc deschis pentru toţi pelerinii care îşi îndreaptă paşii către zona aceasta. S-a împlinit sorocul de a sfinţi această biserică pentru pravila zilnică a maicilor, dar şi a pelerinilor. Am numit acest ansamblu închinat Acoperământului Maicii Domnului «Meteora Bacăului». Frăţiile voastre aţi venit aici, urcând către crucea lui Hristos, reînnoită prin grija maicilor şi a binefăcătorilor de aici“, a spus PS Ioachim Băcăuanul, care a felicitat pe cei care s-au ostenit în realizarea lucrărilor de construcţie. „Dumnezeu reînnoieşte sufletele noastre în puterea Duhului Sfânt. Acesta este un loc de spiritualitate în care puteţi veni oricând pentru a vă împărtăşi de rugăciune şi de un cuvânt de învăţătură. Am venit în mod special în această zi pentru a vă împărtăşi de o oază de spiritualitate. Pentru că se împlineşte un an de zile de la venirea maicilor aici, şi noi, Centrul eparhial, am făcut un popas duhovnicesc pentru a le mulţumi lor şi celor care le sprijină în activitatea lor misionară“, a adăugat PS Ioachim Băcăuanul. Monahia Magdalena Budeanu, egumena Mănăstirii Valea Budului, a primit rangul de stavrofor. „Mi s-a dat ascultarea de amenajare a acestui nou aşezământ. Mi-am dat seama că a fost voia lui Dumnezeu să fiu aici şi m-am ataşat ascultării la care am fost chemată. Distincţia oferită mă obligă să continui cu aceeaşi râvnă şi dragoste misiunea pe care mi-aţi încredinţat-o. Mă rog ca Maica Domnului să ne ţină sub acopermântul ei cel sfânt, iar Sfânta Maria Magdalena să fie rugătoare pentru noi“, a mărturisit stavrofora Magdalena Budeanu. Slujba de sfinţire a fost urmată de Sfânta Liturghie, oficiată în biserica mare a mănăstirii, după cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.