Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Binecuvântare la biserica și casa parohială din Mihăiești, Cluj
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat lucrările de renovare și înfrumusețare efectuate în ultimii trei ani la biserica și casa parohială din Mihăiești, județul Cluj, duminică, 3 octombrie. Biserica ocrotită de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil datează din anul 1862. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură cu tema „Iubirea singură adună”.
„Dumnezeu este unitate. Și noi putem fi unitate dacă ne adunăm, doi sau trei sau o comunitate, în numele Lui, în numele iertării, în numele milostivirii și, în cele din urmă, în numele dragostei”, a spus ierarhul.
Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți teologi clujeni.
La finalul Sfintei Liturghii, preotul paroh Aurel Duca a fost hirotesit sachelar, iar primarul comunei Sânpaul, Ovidiu Colceriu, Emil Așchilean, membrii Consiliului parohial și alți binefăcători au primit distincţii. Ierarhul a săvârşit şi slujba Sfeștaniei la casa parohială, care a fost renovată recent.



.jpg)
