Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Binecuvântare la hramul unei biserici din orașul Slobozia
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie, luni, 26 octombrie, la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Slobozia, înconjurat de un sobor de preoți şi diaconi, în prezența multor credincioși. Pentru ocrotitorul acestei biserici, cu binecuvântarea chiriarhului locului, a fost adusă încă de vineri, 23 octombrie, de la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Urziceni, județul Ialomița, racla cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa l‑a hirotonit întru diacon pe teologul Daniel Adrian Alexe, urmând să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Ulești din Protopopiatul Urziceni.
Răspunsurile la strană au fost date de un grup de studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din București, dirijați de părintele profesor Daniel Vasile.
În cuvântul său, Preasfințitul Părinte Episcop Vincenţiu a vorbit despre exemplul de credință jertfelnică pe care ni‑l dă Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, despre mărturisirea și trăirea credinței ortodoxe în lumea secularizantă de azi. Preasfinția Sa i‑a felicitat pe preoții slujitori şi pe membrii comunității parohiale pentru frumoasa lucrare pastorală și socială a parohiei, se arată pe site‑ul sf‑esc.ro.



.jpg)
