În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Binecuvântare la o vatră monahală argeșeană
Monahiile și pelerinii de la mănăstirea argeșeană Văleni, județul Argeș, au avut bucuria de a participa duminică, 4 august, la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Cu această ocazie, ierarhul a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, amintind că grija și empatia pentru cei bolnavi sunt sentimentele care ne aduc mai aproape unii de ceilalți, ajutându-ne să fim mai buni, mai iertători și mai înțelegători, conform arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.
Mănăstirea Văleni, așezată în loc pitoresc pe valea râului Topolog, atrage în fiecare zi de sărbătoare foarte mulți credincioși care vin să se roage și să admire frumusețea naturii înconjurătoare. A fost întemeiată în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, de călugărul Zaharia Grădişteanu.



.jpg)
