Joi, 4 decembrie, în ziua de pomenire a Sfintei Mari Mucenițe Varvara, ocrotitoarea minerilor, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop‑vicar al aceleiași eparhii, au oficiat Sfânta Liturghie în Protopopiatul Onești, în contextul organizării anuale a sinaxei tuturor preoților din acest protopopiat. Evenimentul s‑a desfășurat în biserica Salinei din Târgu Ocna, cu prilejul cinstirii ocrotitoarei acestui sfânt lăcaș, aflat la o adâncime de 240 de metri.
Binecuvântare pentru comunitatea Parohiei Mărgău, Cluj
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit duminică, 24 iulie, în Parohia Mărgău, Protopopiatul Huedin. Ierarhul a binecuvântat lucrările de restaurare de la biserica parohială cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, apoi a săvârşit Sfânta Liturghie. În cadrul slujbei, clericii s-au rugat pentru încetarea secetei și a războiului. În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul le-a explicat credincioșilor că aşa cum în fiecare zi este nevoie de pâine, tot așa este nevoie și de iertare.
Pentru activitatea din cei peste 30 de ani de slujire neîntreruptă în Parohia Mărgău, preotul paroh Pavel Condrea a fost distins cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici. Au mai primit diplome cei care s-au implicat în proiectele parohiei, între care primarul comunei Mărgău, Mircea Sorin Suciu, Angela Mărăcine, epitropul Radu Capota, cântărețul bisericesc Petru Dorian Morar și alți membri ai comunității.
Ierarhul a săvârşit, în continuare, slujba Sfeștaniei la casa parohială, a binecuvântat monumentul eroilor din localitate, recent restaurat, și a oficiat o slujbă de pomenire a celor din localitate care și-au dat viața în cele două războaie mondiale, în temnițele comuniste și la Revoluția din 1989.






.jpg)
