În ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, numeroși credincioși bucureșteni și pelerini veniți din întreaga țară s-au adunat, în seara zilei de 15 august 2026, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei. Cu evlavie și bucurie duhovnicească, cei prezenți au participat la slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Rânduiala liturgică a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Binecuvântare pentru credincioșii Catedralei Episcopale din Slobozia
Credincioșii Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Slobozia s-au bucurat duminică de prezența Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, care a săvârșit Sfânta Liturghie.
Răspunsurile dialogului liturgic au fost date de corala Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului”, dirijată de profesorul Emil Mihai.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei, minune săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos. Cei doi demonizați sunt chipul omului fără Dumnezeu, batjocorit de puterea celui rău. Participarea la Sfintele Taine ale Bisericii, împărtășirea cu Sfântul Trup și Sânge atât a noastră, cât și a copiilor noștri sunt un remediu puternic împotriva lucrării celui rău, a explicat ierarhul, după cum se arată pe site-ul eparhiei, sf-esc.ro.



.jpg)
