Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Binecuvântare pentru militarii de la Unitatea 01564 din Iași
Joi, 9 martie, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite în biserica militară cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din cadrul Batalionului 151 Infanterie „Războieni - Lupii Negri” din Iași.
În cadrul slujbei numeroși militari, dar şi credincioși din împrejurimi s-au împărtășit cu Sfintele Taine.
Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de învățătură în care a evidențiat credința de care au dat dovadă cei 40 de Sfinți Mucenici care au fost, la rândul lor, ostași.
„Sfinții 40 de Mucenici au pătimit în vremea lui Liciniu în anul 320. Nu se deosebeau cu nimic în slujirea lor de ceilalți care nu erau de o credință cu ei. În momentul în care împăratul a ordonat să-i aducă cinstire lui însuși ca unui zeu și zeilor păgâni, cunoscând minciuna acestei credințe și pe Dumnezeul cel viu, cei 40 de mucenici au refuzat. Acest lucru a părut de neînțeles celorlalți. Nu înseamnă că toți ceilalți chiar credeau că împăratul este dumnezeu, nu înseamnă că ceilalți îi aduceau cinstire sau îi dădeau vreo importanță. Cei 40 au ales să îi dea, știind că toate în viața noastră au o importanță și o putere, dar cu mult mai mult cele pe care le facem în numele lui Dumnezeu. Cu mult mai mult atunci când vorbim de adevărul absolut, pentru că este un singur Adevăr, un singur Dumnezeu adevărat. Esențial este că ei au rămas în conștiința Bisericii ca oameni care și-au dus până la capăt puterea credinței și în scurt timp s-au împlinit minuni în locul în care au pătimit și prin moaștele lor, vădind prin aceasta că nu este puțin lucru a te lepăda de Dumnezeu, chiar și în glumă”, a arătat ierarhul.
În semn de recunoștință, Preasfințitul Părinte Nichifor a primit din partea lt. col. Marius Butilă, comandantul Batalionului 151 Infanterie, placheta specifică Batalionului 151.