La Palatul Patriarhiei din București a avut loc, în această seară, 20 mai 2026, festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului național catehetic „Familia - binecuvântare a lui Dumnezeu şi şcoală a iubirii smerite şi darnice”, ediția a XVIII‑a, și ai Concursului național „Icoana ortodoxă - lumina credinței”, ediția a XV‑a. La momentul festiv a fost prezent Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care le‑a oferit câștigătorilor, din partea Întâistătătorului Bisericii noastre, Diploma omagială 2026 - Anul omagial al pastorației familiei creștine în Patriarhia Română.
Binecuvântare peste comunitatea din Turnu Roșu, județul Sibiu
În Duminica Tuturor Sfinţilor, pentru al cincilea an, comunitatea din Turnu Roşu a organizat o sărbătoare a costumului popular, iar ediţia aceasta s-a bucurat de prezenţa şi binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
![]()
![]()
Ierarhul a liturghisit la Altarul de vară din incinta Bisericii „Sfântul Nicolae”, monument istoric ctitorit la 1653 de domnitorul Matei Basarab al Ţării Româneşti. Credincioşii din sat au îmbrăcat straiele populare pentru a participa la această sărbătoare organizată în duminica după ziua Sânzienelor, continuând o tradiţie de la început de secol 20 de a veni la biserica din localitate şi de a surprinde prin arta fotografică imaginea unei comunităţi unde se păstrează tradiţiile în jurul lăcaşului de închinare. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Mihai Alexandru Gheorghiaş a fost hirotonit preot pentru Parohia Şoarş, judeţul Braşov.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a explicat credincioşilor însemnătatea Duminicii Tuturor Sfinţilor şi a evidenţiat posibilitatea oferită tuturor în Biserică de a atinge sfinţenia.
![]()
![]()
„Noi vrem să fim sfinţi şi pentru aceasta trebuie să ne străduim, să luptăm, să muncim în aşa fel, încât să ne câştigăm sfinţenia. Sfinţenia lui Dumnezeu ne-a adus-o pe pământ şi o împlineşte Duhul Sfânt, Care a venit pe pământ după ce Fiul lui Dumnezeu S-a înălţat la Ceruri”, a spus ierarhul.
![]()
![]()
Preotul paroh Cristian Ioan Nicolae a fost hirotesit iconom stavrofor în semn de apreciere a activităţii pastorale, misionare şi administrative de până acum. Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu i-a oferit distincţia „Crucea şaguniană” pentru laici primarului comunei Turnu Roşu, Stelian Istrate. Consiliul local, Consiliul parohial şi Adunarea parohială, precum şi mai mulţi binefăcători au primit acte de cinstire. Sărbătoarea a continuat cu un cuvânt de mulţumire al preotului paroh, care i-a oferit în dar ierarhului un egolpion. Ierarhul a sfinţit apoi capela mortuară din cimitirul parohial, renovată şi înfrumuseţată recent.



.jpg)
