În jur de 30 de masteranzi din anul I ai secției „Spiritualitate creștină și viață sănătoasă” de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București au vizitat recent Palatul
Binecuvântarea angajaților unei instituții istorice a României
În Duminica a 5-a din Postul Sfintelor Paști, a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Liturghia Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați. La final au avut loc mai multe evenimente dedicate Jandarmeriei Române.
La momentele de rugăciune au fost prezenţi numeroşi credincioşi gălăţeni, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de corul lăcaşului de cult din municipiul de la Dunăre. În cadrul slujbei, diaconul Cătălin Isvoranu a fost hirotonit întru preot pe seama bisericii cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” din Parohia Drăguşeni, Protopopiatul Târgu Bujor, judeţul Galaţi.
![]()
![]()
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a vorbit despre viaţa Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca şi a tâlcuit pericopa evanghelică de la Marcu 10, 32-45, în care Mântuitorul prevestește moartea și învierea Sa şi îi iniţiază pe apostoli în cele ce aveau să urmeze, luminând firea omenească spre cunoașterea tainelor lui Dumnezeu.
În partea finală a omiliei, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre lucrarea misionară a slujitorilor sfintelor altare, consilieri eparhiali şi protoierei, care au ajuns în duminicile a patra şi a cincea din Postul Mare în multe sate din judeţele Galaţi şi Brăila la credincioșii din aceste mici comunităţi, mulţi dintre ei bolnavi, singuri şi nevoiaşi, dar cu multă credinţă în Dumnezeu şi dragoste faţă de cele sfinte. Această acţiune constituie şi o etapă din cadrul unor programe eparhiale pastoral-misionare, social-filantropice şi cultural-educative desfăşurate în perioada prepascală în Arhiepiscopia Dunării de Jos prin implicarea Centrului eparhial, a protoieriilor şi a parohiilor.
Întrucât la data de 3 aprilie 2025 Jandarmeria Română a împlinit 175 de ani de existenţă, iar Jandarmeria Galaţi a marcat la 1 aprilie împlinirea a 130 de ani de la înfiinţare, după Sfânta Liturghie, chiriarhul Dunării de Jos a săvârşit în Catedrala Arhiepiscopală slujba de Te Deum, în prezenţa credincioşilor, a personalului unităţii şi a membrilor din familiile cadrelor Jandarmeriei Galaţi. Ca semn al preţuirii şi binecuvântării pentru cei 130 de ani de slujire continuă a unităţii, identităţii, spiritualităţii, demnităţii, ordinii şi siguranţei publice, cu devotament şi onoare, Arhiepiscopul Dunării de Jos a oferit Inspectoratului Judeţean de Jandarmi „Dunărea de Jos” - Galaţi distincţia eparhială „Vrednicia andreiană”. După programul liturgic din Catedrala Arhiepiscopală, pe esplanada lăcaşului de cult, Părintele Arhiepiscop Casian a binecuvântat drapelul jandarmilor gălăţeni, decorat zilele trecute de preşedintele României cu Ordinul „Bărbăţie şi Credinţă” în grad de Cavaler. La final au avut loc ceremonia de ridicare în grad a ofiţerilor şi subofiţerilor din cadrul unităţii de jandarmi din Galaţi şi oferirea de daruri militarilor prezenţi.






.jpg)
