În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Binecuvântarea lucrărilor de la biserica Parohiei Dudu
PS Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a binecuvântat sâmbătă, 21 octombrie, lucrările efectuate recent la Biserica „Sfântul Gheorghe” din satul Dudu, comuna ilfoveană Chiajna, informează basilica.ro.
În cuvântul rostit, ierarhul a vorbit celor prezenţi despre viaţa Sfinţilor Mărturisitori ardeleni care au suferit moarte martirică pentru mărturisirea dreptei credinţe. În acest context, ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să-şi apere credinţa.
„Avem obligaţia de a ne păstra credinţa ca pe un tezaur de mare preţ. Să iubim bisericile noastre aşa cum le-au iubit Sfinţii Mărturisitori din Transilvania, care de multe ori au murit împreună cu zidurile care au căzut înaintea tunurilor”, a spus Preasfinţia Sa.
De asemenea, ierarhul a afirmat că eforturile sfinţilor trebuie apreciate la adevărata lor valoare. Dacă ei au luptat să-şi păstreze locaşurile de cult, tot așa trebuie să facem şi noi pentru a ne păstra şi a ne împodobi bisericile.
La final, părintele paroh Florin Dinu a primit rangul de sachelar.
Biserica este monument istoric, fiind construită în 1841. În ultimii doi ani au fost făcute lucrări ample de consolidare și restaurare.