În prima zi de Paști, astăzi, 12 aprilie 2026, la Catedrala Patriarhală din București a fost săvârșită slujba Vecerniei Învierii Domnului, cu rânduială specială, cunoscută în tradiția populară drept „A doua Înviere”. Slujba a fost oficiată, la orele amiezii, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum din cadrul Patriarhiei Antiohiei, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai Catedralei Patriarhale.
Binecuvântarea noii case parohiale din Strâmbu
În Duminica întâi după Rusalii, a Tuturor Sfinților, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Strâmbu, județul Cluj, cu prilejul sfințirii noii case parohiale și a monumentului eroilor.
Părintele Mitropolit Andrei a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat importanța urmării modelelor sfinților în viața creștină și a afirmat că „toți oamenii suntem chemați să ne sfințim viața”. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul de teologi „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej. La chinonic, tânăra interpretă Andreea Pop a cântat pricesne.
La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei a săvârşit slujba Sfeștaniei și a binecuvântat noua casă parohială. De asemenea, a sfințit monumentul din fața bisericii, ridicat în amintirea eroilor locali care au murit în cele două războaie mondiale.
Preotul paroh Nicolae Scrob a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare şi i-a oferit o icoană cu Maica Domnului.
Pentru întreaga activitate pastoral-misionară și administrativă, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor pe parohul Nicolae Dragoș Scrob, iar preotului Ioan Georgiu, fiu al satului, i-a acordat Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici. Costan Bota a fost distins cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”, preoteasa Daniela Scrob a primit o diplomă de aleasă cinstire și o icoană cu Maica Domnului, primarul comunei Chiuiești, Gavril Mihuț, precum și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire, iar copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.
La eveniment au participat oficialități locale, fii ai satului și numeroși credincioși, o parte fiind îmbrăcați în straie populare specifice zonei.
Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Strâmbu a fost construită între anii 1970 și 1974, fiind sfințită în data de 10 iulie 1977. În localitate există și o biserică veche, monument istoric, ridicată în anul 1764.



.jpg)
