De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Binecuvântarea Sfântului Constantin cel mare pentru studenții clujeni
Crucea în care a fost inserată o părticică din Lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos, adusă la Cluj-Napoca din Muntele Athos de o delegație condusă de starețul Efrem Vatopedinul, a ajuns la Biserica Studenților din Campusul Universitar „Hasdeu”.
După ce timp de două zile s-a aflat la Catedrala Mitropolitană, unde mii de credincioși s-au închinat și s-au rugat, copia după crucea Sfântului Împărat Constantin cel Mare a fost dusă miercuri, 14 iunie, de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, împreună cu arhimandritul Efrem Vatopedinul, la Biserica Studenților, unde a avut loc o procesiune în jurul lăcașului de cult. Apoi, a fost depusă spre închinare în biserică, unde va rămâne definitiv.
Preasfințitul Episcop Benedict Bistriţeanul a rostit un cuvânt despre semnificația crucii și i-a urat bun-venit în comunitatea ASCOR Cluj oaspetelui grec.
„Este un moment extrem de important din istoria acestei comunități studențești, prin acest dar pe care părintele Efrem ni-l face, aducându-ne o părticică din Lemnul Sfintei Cruci, inserat atât de frumos într-o copie după crucea Sfântului Împărat Constantin cel Mare. (…) Crucea înseamnă îmbrățișare și curaj. De aceea, credem că prezența acestei cruci aici, în biserică, înseamnă binecuvântare”, a spus ierarhul.
Joi, 15 iunie, Preasfințitul Episcop Benedict Bistrițeanul a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica Studenților, împreună cu arhimandritul Efrem Vatopedinul și preotul misionar Ciprian Negreanu, care este și duhovnicul ASCOR Cluj-Napoca, în sobor de preoți.
Ierarhul a mulțumit oaspetelui grec pentru prezența în mijlocul tinerilor clujeni, iar starețul Mănăstirii Vatoped a evidențiat legăturile dintre Mănăstirea Vatoped și comunitatea ASCOR Cluj.
„Noi, Vatopedul și Biserica Studenților, ne-am înfrățit și găzduim mulți frați care vin la noi de aici, iar mulți ne ajută atunci când e nevoie. De aceea, mă bucur cu adevărat pentru că sunt pentru prima dată aici, la dumneavoastră. Vă îndemn să continuați această viață liturgică intensă, pentru că pe cât de mult participă omul la Sfânta Liturghie, pe atât de mult sporește starea lui duhovnicească”, a afirmat arhim. Efrem.