După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Binecuvântarea sfinților la Mănăstirea Pantocrator
Vineri, 17 mai, racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ioan Rusul a fost adusă la Mănăstirea Pantocrator din comuna Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, de o delegație a Mănăstirii „Sfântul Pantelimon”‑Rusikon din Muntele Athos. Totodată, Înaltpreasfințitul Părinte Panteleimon, Mitropolit de Veria, Naousa și Kampania (Grecia), a adus spre închinare racla cu un fragment din cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei. Cinstitele odoare au fost întâmpinate de obștea Mănăstirii Pantocrator în frunte cu Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului. Evenimentul este prilejuit de hramul așezământului monahal, închinat Sfintei Mironosițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, sărbătorit anual în Duminica a 3‑a după Paști.
După întâmpinarea sfintelor moaște, acestea au fost așezate spre închinarea credincioșilor și a pelerinilor într‑un baldachin special amenajat, iar cei doi ierarhi au săvârșit în continuare Sfânta Liturghie la Altarul de vară al așezământului monahal. În seara acestei zile, de la ora 21:00, în biserica mare a mănăstirii va fi săvârșită slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ioan Rusul care va culmina cu oficierea Sfintei Liturghii după miezul nopții. Sâmbătă, de la ora 9:00, la Altarul de vară vor fi oficiate Acatistul Sfântului Ierarh Luca al Crimeei și Sfânta Liturghie, iar de la ora 17:00, slujba Vecerniei cu Litie. În Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, 19 mai, de la ora 9:00, un sobor de arhierei va săvârși Sfânta Liturghie la Altarul de vară al așezământului monahal.
Sfintele moaște vor rămâne spre închinare până marți, 21 mai, la ora 16:00.



.jpg)
