Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Binecuvântarea studenților misionari la Catedrala Patriarhală
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a săvârșit, în Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, Sfânta Liturghie la Altarul mare de vară de lângă Catedrala Patriarhală. La final, ierarhul i-a binecuvântat și pe tinerii din cadrul Asociației Studenților Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR), care au participat în perioada 10-12 septembrie la consfătuirea națională a asociației.
În cuvântul de învățătură rostit ieri în cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a vorbit despre importanţa iubirii în viaţa creştinilor, care nu ar trebui să fie condiţionată de lucruri materiale. „Adesea, noi nu mai arătăm iubire faţă de nimeni: nici faţă de părinţi, nici faţă de binefăcători, nici faţă de prieteni. Iubirea noastră este de cele mai multe ori condiţionată de ceva sau de cineva. Dar iubirea lui Dumnezeu fără margini i-a cuprins în îmbrăţişarea Sa de pe Cruce pe toţi cei care aveau să creadă în El”, a subliniat ierarhul.
Preasfinţia Sa a arătat că după cum femeia samarineancă a devenit un apostol pentru cetatea ei, la fel şi fariseul Nicodim, pomenit ieri în Sfânta Evanghelie, a devenit un vestitor al Domnului în sinedriu: „Nicodim şi Iosif din Arimateea i-au ajutat pe ucenici când Domnul a fost îngropat. Nicodim a adus o cantitate importantă de aloe şi mir necesară înmormântării şi s-a îngrijit ca trupul Domnului să fie aşezat într-un mormânt nou (...). Tradiţia ierusalimiteană ne spune că Nicodim, Iosif şi Gamaliel au căzut în dizgraţia mai-marilor iudeilor şi au fost scoşi din sinedriu pentru că au împărtăşit învăţătura Mântuitorului. Ei s-au mutat la cereştile lăcaşuri ca ucenici ai Domnului”.
Reprezentanţii Asociației Studenților Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR) au fost felicitaţi la finalul slujbei de către Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul pentru bogata activitate desfăşurată în cadrul eparhiilor de unde provin. „În numele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel le mulţumim reprezentanţilor ASCOR pentru activitatea lor, pentru misiunea şi dragostea pe care o au în diferitele proiecte ce le desfăşoară şi nădăjduim că această râvnă va fi mereu tot mai mare, pe măsura credinţei şi a evlaviei lor, dar şi pe măsura tradiţiei şi a credinţei poporului român. Am înălţat astăzi în cadrul Sfintei Liturghii cereri şi pentru cei care încep şcoala, rugându-ne ca Dumnezeu să le ajute în tot lucrul bun, ca să dobândească învăţătura folositoare care le aduce lor, părinţilor şi ţării bucurie”, a spus Preasfinţia Sa.
Tinerii din ASCOR au fost însoţiţi de părintele prof. dr. Nicuşor Beldiman, consilier patriarhal coordonator al Sectorului teologic-educaţional al Patriarhiei Române.



.jpg)
