În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca, resfințită la 60 de ani de la târnosire
Credincioşii din Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăștur au participat în număr mare, duminică, 26 septembrie, la slujba de resfințire a bisericii parohiale, la împlinirea a 60 de ani de la târnosire.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, au săvârșit slujba de resfințire a bisericii parohiale, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, care, în ultimii zece ani, a trecut printr-un amplu program de reaşezare arhitectonică şi renovare capitală, în special a picturii în tehnica frescă. La finalul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a felicitat comunitatea parohială pentru renovarea și înfrumusețarea bisericii.
În continuare, cei trei ierarhi au săvârşit Sfânta Liturghie, iar Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Roagă-te și muncește”, în care i-a îndemnat pe credincioși ca în duminici și sărbători, cel puţin, să meargă la biserică.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de arhid. lect. univ. dr. Daniel Mocanu.
La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei i-a acordat parohului Dan Hognogi, care este și protoiereul Protopopiatului Cluj I, „Crucea Transilvană” pentru clerici, cea mai înaltă distincție a mitropoliei. Preoții coslujitori Dorin Ielciu și Vasile Roman au fost hirotesiţi iconom stravrofor, iar preotul pensionar Dorin Ioan Șova a primit Ordinul „Episcopul Nicolae Ivan”.
Au mai fost acordate distincţii generalului de brigadă în retragere Augustin Tupan, familiei Anca şi Bogdan Negrea, prof. univ. dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române și director al Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, istoricului Mircea Gheorghe Abrudan, membrilor Consiliului și Comitetului parohial şi altor binefăcători.
Preotul paroh Dan Hognogi a oferit celor trei ierarhi câte o icoană pictată pe sticlă cu Maica Domnului. La slujbă au fost prezente autorități civile și militare, precum şi numeroși credincioși clujeni, mulți îmbrăcați în straie populare. De asemenea, a fost prezentă Garda de onoare a Grupării de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” din Cluj-Napoca.